SF. AUGUSTIN

Literatura
Arta

FERICITUL AUGUSTIN

« Inapoi
Inainte »

FERICITUL AUGUSTIN

Viata.

Fer. Augustin s-a nascut in anul 354, la Tagaste, din Patricius, dregator al orasului, botezat cu putin inainte de moarte. Mama sa, Monica, era o crestina impodobita cu o rara ravna pentru credinta. Grav bolnav, in copilarie, Augustin a cerut Botezul, dar mama sa l-a anuntat numai drept catehumen.

Augustin si-a facut studiile in Tagaste, Madaura si Cartagina, unde ajunge sa traiasca intr-o mare decadere. Monica este profund mahnita de aceste neoranduieli si incearca zadarnic sa-si indrepte fiul, atat pe calea adevaratei credinte, cat si pe aceea a adevaratei vieti crestine.

La acea data, Augustin considera religia mamei sale drept superstitie.

In 372, i se naste un fiu – Adeodatus – din legatura sa nelegitima, copil care avea sa moara la foarte putin timp dupa primirea Botezului (+390).

Augustin este prins in mrejele maniheilor, care il vor tine prins un numar de ani. El nu crede in crestinismul ortodox si bisericesc al mamei sale, care nu stie ce sa mai faca spre a indrepta pe fiul ratacit. Disperata, se duce la un episcop ca sa-i ceara sfat. Acela, printre altele, ii spune: Nu se poate sa piara fiul atator lacrimi.

Augustin intra in invatamant, profesand artele liberale la Cartagina (375-383).

Adancind filosofia platonica si neoplatonica, acesta isi da seama de subrezenia stiintifica a sistemului maniheu.

In 383 vine la Roma, unde, cu ajutorul paganului Simah, obtine o catedra de retorica la Milan.

Aici, la Milan, desi inconjurat de mama sa, de rude si de prieteni, Augustin continua sa se zbuciume. Predicile Sf. Ambrozie il zguduie prin caldura lor si prin metoda alegorica folosita, metoda care arata netemeinicia criticii maniheice impotriva Vechiului Testament. El se convinge de necesitatea autoritatii Sf. Scripturi si a Bisericii.

Filosofia neoplatonica il ajuta sa ajunga de la „Inteligenta vesnica” la Logosul vesnic al lui Dumnezeu, intrupat in Iisus Hristos.

Lectura scrisorilor pauline il convinge ca numai harul lui Dumnezeu il va uni cu Acesta.

Impresionat de lectura vietii Sf. Antonie, merge in gradina si aici aude glasul unui copil care spune repetat: „Ia si citeste”. Ia Sf. Scriptura si deschide intamplator la Romani, 13, 13, unde Apostolul face un aspru rechizitoriu chiar vietii lui Augustin. Acest rechizitoriu a fost decisiv. „intunericul indoielii s-a risipit”, zice Augustin. Putin dupa aceea a renuntat la catedra sa din Milan. Pleaca la ferma unui prieten la Cassiciacum, unde adanceste problema vietii fericite. Se boteaza la cateva luni, in sambata Pastilor anului 387. Botezul e savarsit de Sf. Ambrozie al Milanului.

De la Milan, Augustin vine la Roma, iar de aici impreuna cu mama si fratele sau pleaca in Africa. Pe drum, la Ostia, Monica adoarme in Domnul si e inmormantata acolo. Augustin revine la Roma, unde mai sta aproximativ un an.

Se intoarce in Africa, la Tagaste, unde timp de trei ani duce cu cativa prieteni o viata retrasa ca de manastire. Vestea stiintei si evlaviei sale se dusese pana la Hippo-Regius, unde episcopul Valerin impreuna cu poporul hotarasc sa il faca preot. Ca preot, acesta se deda in intregime misiunii sale preotesti.

In 395 Valerin il face coepiscop, iar, dupa moartea acestuia, el ramane episcop definitiv. Duce o viata de studiu, de renuntari monahale si de milostenie. Ia parte activa la toate luptele doctrinare ale timpului contra maniheismului, a donatismului, a pelagianismului. Raspunde acuzatiilor felurite ale paganismului si ajuta cat poate patria sa impotriva navalitorilor.

Organizeaza, ca alta data Sf. Ciprian la Cartagina, asistenta sociala.

Adoarme in Domnul la 28 august 430.

Opera.

Ghenadie de Marsilia zice despre aceasta opera: „Augustin… om vestit in toata lumea pentru eruditia lui divina si umana, cu credinta curata, cu viata nepatata, a scris cat nu se poate afla. Cine s-ar putea slavi ca are toate ale lui sau cine ar putea citi cu atata ravna cu cata a scris el?”

Opera lui Augustin ocupa 16 volume in colectia Migne (P. L. 32-47), nefiind depasita cantitativ, decat de aceea a lui Origen.

In lucrarea sa de recenzie critica, pe care o consacra operelor sale, intitulata Retractari, Augustin precizeaza ca el a scris 93 de lucrari, in 232 carti, afara de predici si scrisori. Aceste lucrari se impart in:

– filosofice

– apologetice

– dogmatico-polemice

– exegetice

– de teologie practica

– retorice

– scrisori.

Din toate numai 10 lucrari s-au pierdut.

Opere filosofice:

– Despre frumusete si armonie – lucrare pierduta si care trata despre teoria frumosului

– Contra Academicilor – in trei carti. Tema e certitudinea. Combate scepticismul Noii Academii. Fericirea se afla nu in cercetarea, ci in cunoasterea adevarului. Omul nu se poate multumi cu probabilismul. El poate si trebuie sa ajunga la certitudine.

– Despre viata fericita – sustine ca fericirea omului consta in cunoasterea adevarului suprem care este Dumnezeu. Aceasta cunoastere va fi definitiva in viata viitoare.

– Despre ordine – in doua carti. Trateaza problema Providentei si a originii raului.

– Solilocvii – in doua carti, convorbire intre Augustin si ratiunea sa cu privire la Dumnezeu si la suflet. Adevarul fiind nemuritor, sufletul este si el nemuritor. Lucrarea arata setea lui Augustin de a ajunge la Dumnezeu pe calea cunoasterii.

– Despre nemurirea sufletului – in 16 capitole, completeaza Solilocviile.

– Despre marimea sufletului – trateaza despre 7 activitati ale sufletului; acesta nu poate fi impartit, el este nemuritor.

– Despre invatator – vorbeste despre cunoastere. Dumnezeu este invatatorul nostru interior si principiul oricarei cunoasteri. E o convorbire cu Adeodat, mort curand dupa aceea.

– Despre muzica – in sase carti, trateaza despre ritm, cu scopul de a inalta mintea de la ritmul schimbator al trupului si al sufletului la ritmul adevarului etern. E singurul tratat care ni s-a pastrat din Enciclopedia celor 7 arte liberale.

Autobiografie si autocritica – pot fi asezate intre operele filosofice si apologetice.

– Confesiuni – in 13 carti. Ele creaza genul autobiografic in literatura patristica latina.

Lucrare de valoare universala ca gandire si forma. Primele 9 carti sunt o imbinare unica de autoacuzare si in acelasi timp de slavire a lui Dumnezeu in cadru autobiografic. Aceste 9 carti povestesc viata lui din frageda copilarie, studiile lui, framantarile si zbuciumul lui in cautarea lui Dumnezeu. Impresioneaza profund neasemuita sinceritate si negraitul curaj de a arata greselile mari si mici si pacatele tineretii si ale maturitatii uneori cu o cruzime care parca-i face placere. Dar marturisirea pacatelor se impleteste cu adevarate imne de multumire lui Dumnezeu, Care l-a scos din prapastie si l-a ridicat la lumina, la cunoasterea si la unirea cu El (nelinistit este sufletul meu pana ce se va odihni in Tine, Doamne). Partile 10-18 descriu conceptia sa filosofica-religioasa despre Dumnezeu, lume, timp si vesnicie. S-a aratat, deseori, umilinta si sinceritatea unice ale acestei opere. Ea depaseste orice opera autobiografica prin analiza patrunzatoare a impresiilor sufletului sau, prin emotia comunicativa, prin inaltimea sentimentelor si prin adancimea ideilor filosofice.

– Retractari sau Revizuiri – in doua carti – opera unica in istoria literaturii vechi si medievale. Augustin trece aici in revista critica toate lucrarile sale pana la 427, aratand timpul cand a scris fiecare carte, de ce a scris, ce cuprinde, noteaza greselile ce s-au strecurat si face indreptarile de rigoare. Opera aceasta creeaza genul autocriticii literare.

Opere apologetice.

– Despre cetatea lui Dumnezeu – in 22 carti – impartita dupa cuprins in doua parti principale: primele 10 carti resping acuzatiile pagane contra crestinismului facut responsabil de nenorocirile aduse de invazia lui Alaric asupra Romei, la 410, si de alte neajunsuri. Autorul trece la atac contra paganismului aratand ca idololatria nu poate garanta fericirea in aceasta lume si nu e in masura sa asigure viata viitoare. Urmatoarele carti -11-22- trateaza despre existenta, raportul si lupta dintre cele doua cetati: cetatea lui Dumnezeu sau cetatea cereasca si cetatea pamanteasca. Originea celor doua cetati sta in crearea ingerilor si despartirea lor in buni si rai si crearea oamenilor si caderea acestora, care a dus la caderea intregii umanitati. Locuitorii cetatii lui Dumnezeu sunt buni si drepti. Locuitorii cetatii pamantesti sunt rai si nedrepti, atat in lumea aceasta cat si in cealalta. Cele doua cetati, desi separate moralmente, in realitatea istorica se intrepatrund. Cetatea lui Dumnezeu nu e totdeauna identica cu Biserica, asa cum cetatea pamanteasca nu e totdeauna identica cu statul. Cele doua cetati vor fi separate definitiv la judecata de apoi.

Lucrarea e cea mai reusita si cuprinzatoare apologie crestina, ridicandu-se la perspectivele imense ale universalului.

– Contra iudeilor – o predica in care se arata ca Dumnezeu a procedat drept fata de iudei.

– Despre divinatia demonilor – vorbeste despre prestiinta demonilor.

Opere dogmatico-polemice:

– Manual catre Laurentiu sau despre credinta, nadejde si dragoste – in 122 capitole. Explica Simbolul credintei si Rugaciunea domneasca.

– Despre credinta si Simbol

– Despre Simbol – catre catehumeni

– Despre Sf. Treime – in 15 carti. Principala opera dogmatica a lui Augustin. Primele patru carti prezinta temeiurile biblice asupra Sf. Treimi, cartile a cincea-saptea prezinta formularea dogmei, cartile a opta pana la a cincisprezecea se ocupa cu fundamentarea filosofica a dogmei, cu ajutorul analogiilor mai ales din om.

– Despre 83 diferite probleme, o carte

– Despre diferite probleme catre Simplician, doua carti

– Despre cele opt probleme ale lui Dulcitiu

– Despre incredintarea lucrurilor care nu se vad

– Despre credinta si fapte

– Despre casatoriile adulterine

– Despre grija ce trebuie purtata mortilor Scrieri special polemice indreptate mai ales contra ereziilor timpului

– Despre erezii trateaza despre 88 erezii: lucrarea are la baza operele corespunzatoare ale lui Epifaniu si Filastriu; Contra maniheilor

– Contra lui Fortuant

– Contra lui Adimant

– Contra lui Faust

– Contra lui Felix

– Contra lui Secundin, cele 5 capetenii maniheice cu care Augustin a avut mult de lucru

– Despre caracterul Bisericii universale si despre caracterul maniheilor

– Despre liberul arbitru, 3 carti, opera de mare valoare antropologica

– Despre Geneza contra maniheilor

– Despre adevarata religie

– Despre folosul credintei si altele

– Contra donatistilor

Fer. Augustin dezvolta pe larg doctrina despre Biserica si Taine, aratand ca in Biserica se afla si sfinti si pacatosi si ca efectul Tainelor nu depinde de tinuta morala a celui ce le administreaza. El scrie:

– Contra scrisorii lui Parmenian, 3 carti

– Despre Botez contra donatistilor, 7. carti

– Contra scrisorilor lui Petilian

– Contra gramaticului Cresconiu, 4 carti

– Contra lui Gaudentiu, episcop donatist

– Despre unitatea Bisericii – nu e sigur autentica.

Contra pelagienilor care ridicasera probleme ca aceea a pacatului original, a firii omului, a harului si a justificarii, Augustin scrie:

– Despre pedeapsa si iertarea pacatelor si despre Botezul copiilor

– Despre duh si litera

– Despre harul Noului Testament

– Despre patura si har

– Despre desavarsirea dreptatii omului

– Despre harul lui Hris-tos si pacatul originar

– Despre suflet si originea lui

– Contra lui Iulian de Aeclanum, 2 lucrari a 6 carti fiecare.

Doctrina lui Augustin despre har si predestinatie a provocat nedumeriri si critici in jurul sau si mai departe, pana in sudul Galiei. Acestor nedumeriri si critici le raspunde Augustin compunand:

– Despre har si liberul arbitru

– Despre predestinatia Sfintilor

– Despre darul perseverarii.

Opere exegetice.

Augustin a folosit trei versiuni ale Scripturii: Itala, Vulgata lui Ieronim si o versiune proprie iesita din revizuirea textului Septuagintei, pe care o credea inspirata si care cuprindea numai unele carti ale Vechiului si ale Noului Testament.

– Despre invatatura crestina – in 4 carti – dintre care primele doua trateaza despre pregatirea necesara stiintifica si teologica pentru intelegerea Sf. Scripturi; cartea a treia este ermineutica, a patra e omiletica. Regula pentru interpretarea Sf. Scripturi este doctrina Bisericii.

– Despre Geneza, cuvant cu cuvant – carte neterminata

– Despre Geneza, cuvant cu cuvant -12 carti, explica numai primele trei capitole si cuprinde esentialul cosmologiei augustiniene.

– Locutii la Heptateuh, in sapte carti

– Probleme la Heptateuh, sapte carti

– Comentariu la Psalmi, de fapt omilii – interpretare alegorica

– Despre acordul evanghelistilor, 4 carti, lamureste unele nepotriviri intre cei 4 evanghelisti

– Probleme ale Evangheliilor, comentariu in doua carti la Matei si Luca

– 124 Omilii la Evanghelia dupa Ioan

– 10 Omilii la Scrisoarea I a lui Ioan.

Opere de teologie practica.

– Despre lupta crestina trateaza despre lupta cu diavolul si cu pacatul

– Despre minciuna

– Contra minciunii

– Despre folosul casatoriei

– Despre Sfanta feciorie

– Despre folosul vaduviei

– Despre munca monahilor, recomanda acestora sa-si castiga traiul prin munca manuala

– Despre rabdare

– Despre continenta

– Despre trebuinta de a catehiza pe cei simpli – adresata diaconului cartaginez Deogratias, da o prima teorie a catehezei si doua modele de cateheza.

Opera oratorica.

– aproximativ 800 omilii, inclusiv cele exegetice la Ioan. Cele mai multe au fost tahigrafiate. Predica augustiniana e mai abstracta, mai speculativa.

Corespondenta.

– o colectie de 270 scrisori, din care 47 ii sunt adresate lui, iar 6 unor prieteni ai sai.

– unele scrisori au caracter strict personal, altele sunt adevarate tratate abordand probleme de filozofie, de teologie, de pastoratie.

Scrisoarea 211 cuprinde asa numitele Reguli monahale ale Fer. Augustin.

Augustin are si un poem de 240 versuri, Psalm contra partidei lui Donat, in care incearca sa previna pe credinciosi de pericolul donatist. incepe cu cuvintele: „Voi, toti care va bucurati de pace, judecati insa acum”.

Doctrina.

Teologia este stiinta si intelegerea credintei dezvoltate in lumina superioara a intelepciunii. Credinta trebuie sa fie incununata de intelegerea duhovniceasca. Cu mult inainte de Anselm de Canterbury, Tertulian zisese „cred ca se inteleg”, formula reluata de Augustin prin „crede ca sa intelegi”, dar si cu termenii rasturnati: „intelege ca sa crezi”.

Existenta lui Dumnezeu e dovedita prin argumentul istoric, argumentul cosmologic, argumentul ontologic, argumentul moral. Dumnezeu se afla deasupra ratiunii. Dar El e in om, nu in afara omului. Dumnezeu e fiinta desavarsita, adevar si bine. Dumnezeu este o evidenta si se impune ca evidenta, asa cum se impun adevarul logic, adevarul matematic, adevarul estetic. Aceste adevaruri sunt inexplicabile fara admiterea unui Adevar general Care sa le cuprinda pe toate.

In incercarea de a demonstra existenta Sf. Treimi, Augustin pleaca nu de la Persoane, ci de la fiinta sau natura divina. Cele trei Persoane sunt expresia raporturilor intradivine care se prezinta astfel: Tatal e Dumnezeu din veci si duh pur, Fiul e actul de cugetare al Tatalui iar Sf. Duh este expresia personificata a dragostei care leaga pe Tatal cu Fiul. Duhul purcede din amandoi Acestia, dar mai ales din Tatal. Cele trei Persoane au fost comparate cu cele trei puteri ale sufletului: a fi, a sti, a voi.

Lumea e creata din nimic de intreaga Sf. Treime. Aceasta creatie a aparut odata cu timpul si a fost simultana, desi in stare de nebuloasa. Ratiunile seminale puse de Dumnezeu in materia primitiva au dat nastere si forma fiintelor individuale. Conceptia aceasta are elemente care pot fi folosite de teoria transformismului. Raul fizic se datoreaza infirmitatii sale, iar cel moral liberului arbitru. Raul metafizic e propriu creaturii.

Adam a avut un trup material mai mult sau mai putin spiritualizat. Acest trup era, la inceput, nemuritor si nepatimitor, sufletul era inzestrat cu intelepciune, cu stiinta infuza, stapanire asupra simturilor, putinta de a nu pacatui, inferioara, e drept, situatiei de a nu pacatul a celor predestinati, dar superioara liberului arbitru ce ne-a ramas dupa cadere, caracterizat prin imposibilitatea de a nu pacatui, dreptatea care uneste harul sfintitor cu corectitudinea de judecata a mintii.

Pacatul original. Augustin sustine ca pacatul lui Adam s-a transmis din tata in fiu intregului neam omenesc, care s-a transformat intr-o masa condamnata sau masa a pierzaniei. Aceasta transmitere s-a facut prin pofta trupeasca, careia noi ii datoram nasterea noastra pamanteasca. Iisus Hristos singur n-are pacatul originar.

Liberul arbitru care ne-a ramas pacatuieste fara un ajutor mai substantial al harului. Copiii morti nebotezati sunt osanditi, dar suferinta lor e usoara.

Hristologia. Hristos e o realitate si o putere adanc traita personal, din momentul convertirii pana la moarte. Hristos e centrul umanitatii si al crestinismului. In El sunt doua firi unite intr-o singura Persoana, conceptie pe care Augustin o profeseaza inaintea tinerii celor doua Sinoade ecumenice hristologice de la Efes (431) si Calcedon (451). Firile sunt neamestecate si neschimbate. Comparatia unirii firilor cu unirea sufletului si a trupului era curenta si urmarea sa arate realitatea unirii ipostatice. Nu poate fi vorba de tendinta monofizita.

In soteriologie, Hristos este mijlocitorul prin excelenta. Impacarea cu Dumnezeu a fost adusa de moartea lui Hristos, care a fost oferita lui Dumnezeu ca jertfa rascumparatoare pentru pacatele intregii omeniri, cu exceptia acelora ale ingerilor cazuti. Pacatul lui Adam crease diavolului anumite drepturi asupra oamenilor, dar moartea lui Hristos a anulat aceste drepturi. Crucea a fost „capcana” in care Hristos a prins pe diavol.

Mariologie. Augustin sustine perpetuitatea fecioriei Mariei. Prin nasterea Sa, ca barbat dintr-o femeie, Hristos aducea mantuire ambelor sexe, pentru ca acestea amandoua fusesera date mortii. Sf. Fecioara are pacatul originar, dar n-are pacat personal. Deci nu poate fi vorba de o imaculata conceptie.

Harul joaca un rol foarte mare in teologia lui Augustin. Potrivit teoriei lui Augustin, omul, in lucrarea mantuirii, n-are merite proprii. Chiar cand aceste merite sunt constatate, ele nu pot nimic. Mantuirea e in intregime opera harului lui Dumnezeu. Meritele omului, atunci cand exista, sunt efectele harului. Faptele omului nu preced, ci urmeaza harului; omul n-ar putea face fapte bune, daca n-ar primi harul prin credinta. Harul este necesar, gratuit si irezistibil. El nu stinghereste, ci intareste libertatea omului. Harul este dragoste dumnezeiasca. El antreneaza vointa si se adapteaza dispozitiilor sufletesti ale omului. Liberul arbitru se poate opune harului. Suprematia harului e o mare greseala dogmatica.

Teoria predestinatiei. Dumnezeu hotaraste din veci sau predestineaza pe unii la fericirea si viata vesnica, pe altii la pedeapsa focului vesnic. Numarul fericitilor corespunde exact numarului ingerilor cazuti, pe care acesti fericiti ii inlocuiesc. Nu se poate cere socoteala lui Dumnezeu, pentru ce pe unii ii fericeste, iar pe altii ii osandeste. E unul din motivele pentru care Biserica noastra numeste pe Augustin fericit, nu sfant.

Eclesiologia lui Augustin e completa si bogata. Dumnezeu e Tata, Biserica e Mama. Biserica e Mireasa lui Hristos, Trupul lui Hristos, mama duhovniceasca, unirea Tainelor, imparatia cerurilor. Toate harurile se dau si se primesc numai in Biserica. in afara de Biserica nu e mantuire. Biserica e vazuta si nevazuta. Ea este una, sfanta si soborniceasca. Desi sfanta, Biserica are in sanul ei si drepti si pacatosi, amestecati exterior, dar separati prin faptele lor. Separatia lor definitiva are loc la sfarsitul lumii.

Sfintele Taine unesc pe credinciosi cu Hristos. Ele cuprind fiecare doua elemente:

– lucrul sfant numit si har sau putere a Tainei

– semnul acestui lucru sfant, Taina vizibila, care comporta un rit exterior si cuvinte.

Efectul Tainelor e independent de pacatosenia sau sfintenia savarsitorului. Pacatosenia primitorului nu atinge validitatea Tainei, dar suspenda lucrarea harului pana ce primitorul redevine curat.

Augustin vorbeste de Pocainta, Botez, Mirungere, Euharistie, Casatorie, Hirotonie.

Pocainta se da numai in Biserica, pentru ca numai Aceasta are pe Duhul Sfant care iarta pacatele. Pocainta e de trei feluri:

– inainte de Botez

– pentru pacatele usoare

– pentru pacatele grele.

Euharistia este Taina in care se afla realmente Trupul.si Sangele Domnului.

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s