MEMENTO!

Scrisorile din Danemarca

Dlui Ştefan Aug. Doinaş
In memoriam

Marmură

Întuneric şi marmură crimă lectura ce-o schimbăm
De multă vreme e-un plictis
Aş vrea făgăduinţele din nou aş vrea să-mi scrii pe
Marmură
Se mai găseşte Turnul Inocenţilor în paradis havuzul
Încerc şi-ncurc acela e un Turn pe care se caţără
Maimuţele fierbinţi
Sunt regi care şi-au pus amantele în ramă
Sunt regi cuminţi
De paşi e marmura scuipată şi de-o larmă de paşi
Care se-aud cu timpul măriţi
În paradis amantele în ramă se scarpină de aur
Aş vrea să-mi scrii din nou aş vrea să-mi scrii pe
Marmură
Se mai găseşte Turnul Inocenţilor în paradis?

 

Divinul

Nu sunt ironic vorbirea-mi curge de ger înmănuşată
Că iarna pare bine să nu se-aşeze caldă niciodată

O simt în oase
Dacă cerul nu şi-ar pune fruntea
Pe-un arbore de sprijin în via mea
De nu i-aş trece punţile alunecând mereu cu sângele
Uranice efluvii încearcă tu şi trage bărcile pe fluvii
Sub stele
Ce vei simţi ce apă îngălată acolo-n subterană
Carnea mea suferă cu viermii globulari
Prinşi sub sprânceană
Mă doare şi mă-nalţă A celui ce mi-a zis
Că voi dormi e-această carne uitată aici în paradis
Într-un mojar de zmalţ ochiul de înger în divine mâini
Cu stelele pisat abia-i ca-n ceaşca ta
Un praf de zahăr cubic pe inele.

 

Târziu

Morala îndrăzneşte să mi se-aşeze căpătâi
Trec pragul casei
Nimeni de-atâta timp şi zic: Târziu
De ce mai vin acasă?
Un râu mereu se varsă murdar de vin
În cârciumi
Nu trebuia cine ţi-a dăruit floarea aceasta
Din ce Grădini
Un păzitor desigur înamorat de roze
Din mâna cui o smulse chiar el ca să plătim
E umărul meu searbăd şi se va prăbuşi
Se duce Timpul
Umbra pe Zid
Aceleaşi case unde se-aud perechile în şoaptă
Vechiul destin pe care-l ocolim
Departe
Cred că nu-i nimeni prea departe
Adormim.

Domnul Yorik

Câţi actori au fost şi Domnul Talma în grădină au jucat
Am văzut cum taie mărul şarpele cu dinţii
I-l întinde chiar Măriei Sale
Doamnă Eva ai această parte dumneata!
Restul e spectacol !
Restul e surpriză !
Au venit apoi şi Regele a venit suita Sa
Domnul Yorik însă doarme umbra este deasă
Ca-n Realitate
Regele pricepe dar se-ncrede încă
În oştirea bravă ce-l va apăra !
(Dumneavoastră Doamnă – căci eraţi acolo –
N-aţi văzut nimica
N-aţi simţit ceva?) ( Eram ambetată
Că-mi turnase-n oase cumnăţelul vraja sa
Dar ca să fiu sinceră
Căci am priceput
În grădină a crescut otrava chiar în măr crescuse
Chiar aşa a apărut). Dumnezeu trecuse şi-o o însămânţa.

 

Dumineca

Nu mai primesc de nici un fel cuvinte şi nici vrăbii
Nu mai stau pe crengi în curţi
Caldarâmul în oraş e ud de dimineaţă aud
Fanfare îmi închipui ca pe vremi soldaţii
Spui că s-au dus în cimitir să-i caut
Să le număr oasele
Dar sunt eroi acolo-n cimitire Doamnă vă jur
Zici că-i o vlagă alterată din soiul de bărbaţi
Pe care-i caut zici
Ne plimbăm pe maluri taluzate-n caterinci
Subt punţi din mâluri iarba răzbind la suprafaţă
Respiră chiar ea mirosul greu duhnind de altă viaţă
Aud fanfara în oraş în cimitirul de pe deal
Mă duc să-ţi ispăşesc porunca şi ce văd: soldaţi
Pe vine stând iar puştile sunt aruncate-n iarbă.

 

 

Un dar de regi

Te plângi zadarnic şi uşor cum aş putea
Să mă îndrăgostesc de cine
Şi adaugi că îndepărtarea noastră-i cu atât mai bine
Pretextul unor muritori să sufere
Iar dacă nu V-am trimis coroana
E semn că nu o mai pot purta
Aici se poartă da coroane foarte reci cândva
vreau să mi-o pui alături pe mormântul Domnului de Baudelaire un dar de regi
O carne de regi puţind şi viermi de-ai şti cum rod
încă de-aici în mine ca soldaţii drumul în Egipt
ţi-ai trage înapoi privirea
Un hoit întreg palatul e
o găleată din care servitorii toarnă
în vespasiane resturi nupţiale
şi câteodată aur
tot mai puţin.

Condeiul general

Am datoria să vă scriu căci vremea se pierde în zadar
Şi s-a ţâcnit de bine condeiul majestăţii sale
Domnul General
Poeţii sunt prea sinceri înoată fac gimnastici
(poeţii noştri nordici dar orişicât
contimporani)
E greu să fii alături şi-n jur cu-atâta viaţă
E grea iubirea noastră: atârnă de scrisori
Azi nu adaug mai mult nimic am grijă
De testamentul meu
Un fante ori un rigă vor moşteni haznaua
Şi cel mai gras viţel
Revin să mă-nţelegi sunt singur
Am treburi până peste cap

Să scriu să-mi aştern patul să visez
( e bine că visăm măcar ceva)
Iar după ce visez
Voi scrie îmi voi aşterne patul voi cina.

Bonifacţia

Să râdem şi să ciugulim din oseminte
Ca porumbeii albi
Acolo întristarea coboară cu amurgul
Un fel de altă viaţă
Rupe din carnea ta îi zici şi-ntinde unui nenorocit
Ce dacă-i şi mai singur decât tine
Cu dinţii rupe din dulcele tău Dalbo
(şi-o scarpină o salbă)
Ce dacă domnul este cerşetor ce dacă gradul nostru
Mai galben ca moneda-i în paturi de mătase
Sunt sigur că nu doare sunt sigur că ne-nalţă
Când te întinzi alături de-acest mântuitor
Copiii ce-i vei naşte vor trebui să nu mai sufere
De dinţi de cancer
În acest veac în care
Nu-i nimeni să se roage
Întinde-i patul nostru şi îl roagă
Puţin să ne iubească pe domnul cerşetor.

 

Vesela noapte

Va fi învinuit că-i sincer şi că-l doare carnea
Simţea bătrânul rege grădinile-i pustii
Se-aude-n gară o fanfară
Şi strugurii la cramă de-acum în subterană
Se aud
Urnind un val de sânge gri
Un târg e de beţivi şi de copii
Se-aude jazzul

Îl doare carnea tare şi spun că e prea sincer
Copiii ştiu din faşe amantele să facă
Să-i vrea de-a dreptul goale
Când nu mai sunt copii
Ei bat cu palmele în tobe din ce în ce mai ageri
A voastră e speranţa şi-aceste nopţi prea albe
De ce să răstigniţi Nebunul pe uliţă copii
El nu vă strică balul se uită pe fereastră
Şi nu vă spune-acasă că e Maria goală
De ce să-l răstigniţi
Nebunul e şi el un copil.

 

Inelul

Prietenă în firea oricui se-aşează neputinţa
Dacă speră mult
v-am trimis inelul dar azi se poartă altfel
au Doamnă coapsele subţiri de vrednic ce-s lucrate
se poartă în ibire Evul Mijlociu v-am zis
rămâne să adaug sensul
regi prea puţini dar măscărici câţi purici
atâtea războaie câte-au fost pe regi
i-a vlăguit de minţi
au capete subţiri
dar ce-are a face ?
Mă-ntrebi de mode şi-ţi răspund ce e modern
Sau: tragi bine şnurul şi-a căzut perdeaua
Mirii fac invers dragoste sunt îmbrăcaţi în zale
Dorm câte cinci în pat iar unul e nebun cel singur
Acest mire Doamnă citeşte liturghia pentru muţi
În timp ce-n catedrală jazzul se-aude ca o carie.

 

Baltazare

Sunt zile întregi după care cu mâna de ceafă te ţii
Spui că ai fost un cuminte copil
Că-ţi plăceau ţurca şi alte prostii

Acum eşti un rege aşa din senin
Un rege mănos
Supuşii la caznă îi pui să îndure supuşii frumos
Te roagă să vezi de păcatele lor
Că-i înşală nevasta
Copiii lor seamănă ţie e regatul de proşti plin
O cizmă şi-o târfă conduc divinul destin
Copiii au glasul uşor ca părinţii
E plină grădina de meri şi de larvele grase
În carnea lor albă
Simţi viermele cum adie uşor
O poamă de măr a crescut cât e casa
Copii o strică în dinţi
Li se scurge melasa păcatelor voastre
Aşa trece viaţa
Sunt zile întregi peste care un hău de omăt.

 

 

Bătrâne continentul

Spuneam zădărnicie să-i scrii unei femei
Ce suferă de lene
Aceleeaşi că vii poimâine şi poate să aştearnă
Devreme ce oraşul e perna ei de damă
Plouat pustiu
L-ai dărâma ai pune Bomba
Şi nu te-nduri de păsări de arbori şi copii
Bătrâne Ambasador bătrânul continent
Se sparge de hotare
Uşor aplecat aplecat peste fila ta albă scrii
Laşi în aceste ode mici nebunii de crini
În timp ce Doamna vrea război cu generali
Şi grade
Tu o întrebi de harpă
Bătrânul nostru Soare
Încă senin.

 

Letristul

Ţi-am scris şi ieri îţi scriu şi azi o fac şi mâine
A scrie nu-i chiar simplu nu-i totuşi cel mai greu
Am scris să treacă timpul am fost ambiţios
În zece zile cât am avut permisiunea
Îngăduinţele şi raţiunea rece
Nu-i uşor
Într-un oraş în care vin corăbii
iar uneori sosesc scrisori
Într-un oraş în care centurioni pe iarbă
Îi vezi întinşi sau umbre
lângă femei pe care cuviinţa
le desfată doar cu bărbaţii lor
Acest oraş e templu al Iubirii şi-i Leagăn lui Amor
Ferestrele sunt stinse nu ştii ce se prtrece
acolo-n dosul lor
Scriu celei mai frumoase frumoaso ucigaşă
Ca şi cum naufragiul i-ar scrie mării sale
Şi i-ar ceti-o Vântul/ Pustiul Mărilor.

 

Dizgraţia

Bat în ferestre zorii ca nişte mici copite
A început războiul zici întorcându-ţi trupul
şi-ţi pipăi rănile
Te-au aruncat în şanţ vor trece peste tine
Simţi chiar sudoarea rece curgându-ţi pe obraz
Ce luptători grăbiţi şi-aceştia îţi zici
Ce bine este totuşi aici la tine-n şanţ
Măcar să-ţi cadă fata aceea care-o ţine
Pe iapă ghinărarul mergând alăturaţi
Minuni însă vezi bine nu se petrec în şanţ
Îşi duce ghinărarul la el acasă prada
Şi ea se hotărăşte scâncind să se dezbrace
De-o vede naţiunea cu sânii degeraţi
Priviţi ce li se-ntâmplă

Arată ghinărarul
Acestor fete care merg la război
Devreme
Ce sânge rece e-n fata asta Doamne
Ostaşi luaţi fecioara de mi-o înfierbântaţi!

 

Veacul de aur

Piciorul gol şi vremea lui de aur
Sandaua a căzut la fund în apă
Copilul s-a îndrăgosit de mamă
Mugeşte ca un taur tatăl
Nu-i nimeni
pe câmpie soarele
şi-o arşiţă tâmpită
Înoată ceru-n iaz şi vremea-i ca o pată
Când iad se face trupul privirea ta e-n rai
Ai dat în lături porţile Grădinii şi am intrat
Porţi încă spinii roşi ai suferinţii
Ca nişte bube dulci
Pe frunte porţi coroana infamantă
Şi pruncul ţi-o arată cu degetul
Miroase rana veche şi trupul sfânt se-avântă
Dar locul este gol
Acoperim cu frunza viţei strugurul.

 

Îndepărtarea

Trăiesc în văgăuna asta cum ţi-am zis iar înţeleptul
Mi-a răspuns că-i rece şi-mi întinde pergamentul
N-am idoli: un gust amar simt ca bolnavii de plămâni
Gustul meu doarme
Aştept frumos şi voi avea răsplată surâsul cui?
Scriu peste tot şi nu primesc răspuns
Cursul timpului cere recurs ca mâine Timpului.

 

 

Speranţa

De câtă îndoielnică speranţă şi leac pentru putinţă
Ai avut nevoie
Acum nimic: stă harpa cu faţa la perete strânsă
Ca masca mortuară a unui fetus: ruşine vremii!
Vremii şi adaos la câte nu le-am spus!
Pui fruntea azi pe spadă să juri că legea ei
Ne-a fost
Ruşine!
Cum şi ei aşternutul de-mprumut îi fu chiar cel mai
Dulce fagurul!
Dar mierea ta! Ce roi de-albine aduna în stup! Cât aur!
Singura vină e că n-avem timp destul
Două vieţi cu-o stea de împrumut!
Când ora-şi trece minutarul prin hămesita iarnă boreală
Ce temniţă e bătrâneţea! Azi scrii cum altă dată
Ai jurat să lupţi !
Azi dai de ştire tuturor să lase ţările de luptă
Subt pământ
Ori temple să le facă! Dar câţi din cei care ne-au fost ahei
Mai speră chiar şi azi când lupta în oceanul vremii
E o pată!
Ruşine vremii strig ca apucatul!
Ecoul râde. Strigă un nebun ?

 

Bestiare sacre

Nu-ţi fie silă de-ntuneric să fii nemângâiată
Când ziua trece ia răsplată surâsul care ţi l-a dat
Chiar printre cei plecaţi puţini azi merită
Ce-ţi pasă muritorii!
În liniştea-nserării se aud cum bat mătănii
Cei de demult: îţi aminteşti?
La mănăstire Doamnă ! Te rog acolo să de duci
Să-ngenunchezi la un altar îngândurată!
În câteva oglinzi în care ne-am privit
Va suferi piciorul tău din rădăcină

Va suferi şi pruncul răstignit
În gălbenuşul cald!
Vai fire de găină şi surâs de pitpalac
Natură templu!
Să vezi că poamele cad verzi
Cum dulcea lor prihană a ruginit în flacără!
Nu doar natura e un bestiar
În fagure lumina-i vinovată
Ca un bătrân vergin
Şi-i beată!
Şi-i prea sătul şi cerul de acest pahar!

Presbiteriană

Nici gândul să ne-ntreacă de jos culeşi ca spinii
Pe frunţi înalte puşi încinse ca rugăciunea
E trupul tău o rană când Dumnezeu are gura
Plină de cântece
Îndoiala că raiul e negativ că fila pusă în faţa
Unui înger să-i sufle ce mirare o câte lucruri
Se petrec neclar în aceste lungi mănăstiri
Înalte ca nişte trupuri vinovate
Chiar îndoiala că raiul nu-i altceva
Îndoielnic te pleci zi de zi la altar
Îngenunchindu-ţi sora
Cu o mângâiere vinovată lângă sfinţi o aşezi
Totul pierdut din clipa în care fragilul ei văl se rupe
Şi-n mâinile tale de preot soarele hăul universal.

Evangheliar

Sunt obosit în zi de sărbătoare între ploi
Ca bruma obosită de petale în căldură capul meu
Gol ca o cârtiţă şi trupul tăiat din brâu pe crengi
Uscate suie viermele orb vezi în oglindă un peron
De macarale plin de saci de grâne grâul încolţit
Prin subţiorile de pânză grosolană
Ca o femeie de bărbat
Sunt obosit şi mort îmi pare că sunt viu fiind
Mă doare Cuvântul orb sunt câtă dreptate
Tu Doamne mi-ai făcut născându-mă
Să-mi recunosc Fapta
E goală ziua ca o duminică fără credinţă sunt gol
Curge şarpele ca un curent rece îl simt lunecând
Prin mine frunze oarbe orb mă rog în Grădină
Lângă mireasma pământului ploaia şi turma de
Plante/ Benedictinul care de prima dată fu agricultor.

 

Libercraţia

Când zeflemeaua voastră mai sigură ca fapta
Mi-atinge glonţ sandaua abia zic urc o treaptă
Iubirea portocala copiii şi absintul medicina
Sunt câteva probleme rezolvate
De un regulament
E un oraş de funcţii plin stau singuri
Ca muştele pe marmură
Au pregătit cu-ncetul această alandala
Sunt câţiva care joacă obstrucţia aceasta
Pe-o insulă normală
Poeţii trişti sau veseli toţi joacă incorect
Vorbind despre Infern.

 

Rezemat de propriul spate

Nu ştiu ce război a trecut ce mai poate veni
În linişte şi pace ne putem aştepta la orice
Ziarele ronţăie ştiri/ liber cugetătoarele
Nu mai împuşcaţi mamifere la sare veţi tăia
Nu ştiu ce vârstă ai şi în ce vârstă trăiesc
Ce vârstă ne împinge păcatul
Să mergem la plimbare în parc
Să avem câţiva prieteni de bine sau de rău
Rezemat de propriul spate îmi spune unul din ei
Vei încerca şi vei reuşi

Rezemat de propriul spate acest amurg
Dă nopţii roade
Copacul după rodul său merge în Rai
Sictirul tău rodeşte în Infern.

 

Vizual

Adâncul efemerul şi alte adevăruri
Se ţin pe drum de mână îşi ţin pe ace părul
De-argint
Sigur nu am pretenţia că de aici văd totul
Sigur de două ori pe zi iniţiez saluturi
Sigur schimb sentimente ilustrate sau în alb gri
Sigur în luna martie mă pregătesc de-april
Dar sigur sigur sigur tot nu poţi fi
Când vezi lumină la fereastră zici
Închide robinetul
Martor iubita lui când mi-a ghicit prezentul
În culmea unui Vis
Când plouă nu poţi ieşi de-aici nici în şaretă
Când voi orbi să nu-mi aduci aminte
De oricare zi
O zi va fi ca alta striga-voi las-o baltă
Sigur sunt foarte sigur când şi sigur şi
Văd ca prin soare
Ceaţă.

 

Etcaetera

Error jus facit
Est modus in rebus sunt certi denique finis
Errare humanum est
Perseverare diabolicum.
Dacă nu aş persevera m-aţi aduna de pe drumuri.
Dacă nu aş greşi nu aş mai îngenunchea.
De-aceea nu am margini

De-aceea n-am nici o măsură
Şi până la urmă nici un ţel nu-i vrednic
Să-mi lustruiască mie armele. Mai bine
Să-mi lustruiască soldaţii ţelului cizmele!
Mai bine să greşesc ca Platon
Decât să aflu adevărul ca voi.
Etiam periere ruinae. Umbre adânci măsoară
Penibilul Infinit. Errare malo cum Platone.
Finis et finis et finis/ Fiat justitia in spe.
In cauza venenum in aeternum imprimatur
Acest cântec din drojdii latine imatur
Nutrimentum spiritus pentru cei slabi de înger.
Slăviţi deci patima ce-aţâţă-n vine focul
Îngropaţi-vă capetele seci în vinul acru al văii acesteia.
In anima vili/ să-i crească temperatura rănitului
Puneţi gura pe rănile voastre la Gurile Infinitului.
Illico/ In anbiguo/ In dubio.
Et caetera.

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s