polemici..surde


Constantin Barbu: Cine a fost şi ce a mai rămas din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu? Plagiatele mici ale ambasadorului Romaniei la UNESCO
SPECIAL
Cine a fost şi ce a mai rămas
din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu ?
Într-o epocă de glorie a literaturii române, genialul Călinescu îl întrebase pe George Ivaşcu “cine este ipochimenul Nicolae Manolescu?”. Neştiind să răspundă Ivaşcu, a răspuns Manolescu însuşi.
Autor de cărţi datate, expiratul Manolescu a falsificat ierarhii, a simulat că pricepe poezia, n-a citit nici un mare filosof, a plagiat din minori, ba chiar a comis şi o istorie critică a literaturii române.
În scurta și improvizata lui Istorie critică a literaturii române, Nicolae Manolescu fură tropi din Jauss (nu ca alții din Manasses) în fragmentul pe care îl cităm îndată: “Lucrul a fost examinat de Jauss în Schiță pentru o teorie și o istorie a experienței estetice. Aisthesisul medieval fusese dominat de o paradigmă a invizibilului, alegorizantă și dezinteresată de lumea sensibilă. De la Petrarca, escaladând în 1336 Mont Ventoux cu Confessiones ale Sfântului Augustin sub braț, adâncit în gânduri, fără a vedea nimic în jur, până la Rousseau (în La Nouvelle Héloïse, Saint Preux, pe o potecă din Alpii elvețieni, se lasă pradă propriei coeur sensible contemplând “les immenses roches” și “les hautes et brigantes cascades”), paradigma se preface lent și ireversibil, răsturnând schema augustiniană. “Nu cufundarea în sine, scrie Jauss, refuzând lumea din afară, ci întoarcerii către aceasta”. Ceea ce permite contemplatorului “să-și găsească adevărata identitate în corespondența dintre suflet și peisaj”.”
Voi da citatele A, B, C, D din H.R. Jauss, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Editura Univers, 1983 (A pag. 141, B pag 141, C pag. 149, D pag. 152). Ele sunt probele care demonstrează că Nicolae Manolescu a copiat în Istoria critică din Jauss.
H.R. Jauss, citat A: “Începutul unui nou tip de curiozitate estetică şi de experienţă sensibilă a naturii a fost datat de Petrarca la 26 aprilie 1336. Pentru istoria aisthesisului, ascensiunea pe Mont Ventoux rămâne un eveniment, chiar dacă ea ar fi fost şi numai născocită de Petrarca.”
H.R. Jauss, citat B: “Să începem cu experienţa acelei imagini desfăşurate în faţa ochilor lui Petrarca de pe Mont Ventoux, înainte ca poetul să fi deschis cărţulia cu Confessiones ale lui Augustin, pe care o avea la sine.”
H.R. Jauss, citat C: “Aflat pe o potecă de munte, Saint-Preux, căruia Julie i-a impus după prima declaraţie de dragoste despărţirea, ar dori să se lase în voia nostalgiilor propriei sale coeur sensible, dar e mereu împiedicat de priveliştile neaşteptate pe care i le oferă natura. Acestea nu se mai îmbină într-un unic câmp semantic, în care fiecare element natural vorbeşte la modul simbolic despre iubita absentă şi nici nu se mai constituie ca punct de refugiu: Tantôt d’immenses roches penaient en ruines au dessus de ma tête. Tantôt de hautes et bruyantes cascades m’inondaient de leur épais brouillard. Tantôt un torrent éternel ouvrait à mes côtés un abîme dont les yeux n’osaient sonder la profondeur. Quelquefois je ne me perdais dans l’obscurité d’un bois touffu. Quelquefois en sortant d’un gouffre une agréable prairie réjouissait tout à coup mes regards.”
H.R. Jauss, citat D: “Astfel, istoria aisthesisului intră în faza în care experienţa specific modernă a naturii ca peisaj desăvârşeşte inversiunea schemei augustiniene, iniţiată deja de Petrarca: nu cufundarea în sine, refuzând lumea exterioară, ci întoarcerea cu faţa către aceasta din urmă reprezintă sensul mişcării ce permite contemplatorului să-şi găsească adevărata identitate în corespondenţa dintre suflet şi peisaj.”
Ca să ne distrăm cu ambasadorul UNESCO la Paris, îi șoptim la ureche că niciodată Rousseau n-ar fi îndrăznit să scrie brigantes cascades. Evident, nu brigantes sunt cascades, ci bruyantes sunt cascades.
Un al cincilea plagiat i-l oferim lui Manolescu din Mihai Zamfir, Formele liricii portugheze, Editura Univers, 1985, pagina 148 (plagiat care i-a mai fost servit o dată de Jurnalul literar). Manolescu copiază în cartea sa Despre poezie, Cartea românească, 1987, pagina 34. Mihai Zamfir scrie: “Sistemul jocului rezidă aici în străvechea figură, datând din epoca latină medievală, a aşa-numitei “înlănţuiri gradate”, din care climax-ul este varianta cea mai cunoscută”. Manolescu scrie şi el: “Autorul studiului citează o frumoasă poezie a lui Jerónìmo Baia intitulată Retrato, a cărei primă strofă conţine câteva metafore înlănţuite în formă de scară coborâtoare… Iar în strofa a cincea acest chiasm (repetare inversă) intraductibil: “Toto êle é nós cegos,/É nós cegos todos”. Mihai Zamfir scrisese la fel, dar înaintea lui Manolescu: “Ultimele două versuri ale strofei cuprind un fel de chiasm triplu, dificil de imaginat în altă epocă: “Toto êle é nós cegos,/É nós cegos todos” (Mihai Zamfir, Formele liricii portugheze, pagina 151).
Se va naşte întrebarea: mai poate fi plagiatorul Manolescu preşedintele Uniunii Scriitorilor din România?
Când Eugen Barbu a plagiat în Incognito, Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Alături de Marin Sorescu, Manolescu a scris împotriva plagiatorului Eugen Barbu. Nicolae Manolescu a scris despre Nae Ionescu că ar fi plagiat vreo opt cuvinte din Evelyn Underhill, deşi stenograful menţionase vorbele lui Nae Ionescu: “cum s-a zis”.
Dacă exigentul Manolescu zice că Nae Ionescu e plagiator pentru opt cuvinte, atunci cum este Nicolae Manolescu pentru 88 de cuvinte?
Ipochimenul naţional Manolescu a fost liderul simbolcidului Eminescu, în numărul din Dilema, pe care ei îl numesc celebru, iar eu îl numesc analfabet. Şi din păcate nu am dreptate decât eu.
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Desigur, nu știința de carte este punctul tare al lui Manolescu. Nici titlurile date greșit în germană, nici lipsa ghilimelelor la momentul potrivit, nici teoria tare care să țină firul întins al Istoriei critice nu sunt salvatoare pentru un Manolescu care mai bine ar fi scris trei – patru volume de amintiri cu scriitori. Manolescu apare foarte zăpăcit între talentul fostelor iubite (frumos prezentate!), calitatea literară a unor obscuri discipoli sau angajați (Lefter, Chifu etc.) și între, vă rog să mă scuzați, “aripa geniului” care l-ar fi lovit cică pe Cărtărescu direct în freză (exact la 33 de ani după ce plagiase prima dată, la debut, chiar în poemul Căderea, dedicat protectorului însuși care, necitind niciodată marii poeți ai lumii, i-a lăudat patru versuri copiate din Pound…)… Destul de exact e portretul pe care i l-a făcut Dan C. Mihăilescu lui Mircea Cărtărescu, liderul Cenaclului de Luni, o adunătură de scriitori minori, autori de cărți obscure, lăudate de ubliabilul Manolescu. Iată ce scrie Dan C. Mihăilescu, când încă nu se zăpăcise ca autor Humanitas: “E ciudat și întristător, totodată, cum aproape toate marile calități ale poeziei și prozei lui Mircea Cărtărescu se topesc, se alterează, se schimonosesc, până la hidoșenie în Jurnal. Marele păianjen textual, magistrul alchimiilor onirice, arhitectul de viziuni ludice somptuos… inițiatice se relevă aici ca un contabil de succese și pseudoeșecuri administrate atent, pândind mereu pieziș efectul bietului receptor inocent și admirativ.”
Așadar, “marele” scrietor al lui Manolescu este un contabil schizofrenic, imitând așa-zisele succese mondiale gen Marin Sorescu, pe care îl citează nevrotic în Jurnal. Așa este cu toți acei scriptores sine die, fără talent acasă pe hârtie dar traduși pe globul pământesc ca orice traducători de glorie. Stă omenirea cititoare în stupefacție că nu le găsește pic de talent direct în limba română în care și-au azvârlit producțiile flatulente.
Ce poți să-i ceri unui contabil literar ca Manolescu când hermeneul lui C.A. Rosetti produce în Istoria critică a literaturii române această imbecilitate “inconturnabilă” când compară Luceafărul lui Eminescu cu niște căcăreze din ridicolul de la pașopt: “În Femeia cea nobilă, vorbește geniul romantic, Hyperion:
Eu ți-aș fi pus pe frunte o stea strălucitore,
Umbrită d-al meu geniu ai fi nemuritoare,
O singură cunună ne-ar fi încoronat!
Reproșul este aproape același din finalul poemului eminescian:
Și-n loc de astea toate, tu ai luat în lume
Ca or și ce femeie un loc de tot obștesc….”
Îți vine să întrebi: Manolescule, de ce nu ești atent?
Îți vine să întrebi: Manolescule, dacă n-ai fost atent, de ce te-ai apucat de literatură?
Inutil să îl mai chinuiești pe bietul Manolescu cu versuri grele din Blaga, Ion Barbu, Doinaș. Literatura genială nu este pentru el. Cel mult el poate să interpreteze ziarul. Fiind un om cinstit, Manolescu scrie de trei-patru ani despre fotbal și box, fiind ministru UNESCO al României la Paris, președinte al Uniunii Scriitorilor la București, director al României literare la Alba-Iulia și fost profesor la Școala de fete și mai ales spiritus rectus la Cenaclul de luni, cenaclu care se ținea chiar luni…
Falsificator de ierarhii, nepracticant de literatură, având cultură de simplu institutor, plagiatorul Nicolae Manolescu trebuie să se retragă. Din nefericire: nu în glorie!
Constantin Barbu
Ziaristi Online
Cititi si: Manifestul de la Cluj care i-a scos din minti pe Manolescu, Plesu, Liiceanu si Patapievici. Noua Tribuna de Mircea Arman »
Ipochimenul* plagiator** Nicolae Manolescu a fost decapitat pe treptele revistei Tribuna din Cluj. INTERVIU Ion Spanu cu Mircea Arman
Surse Foto: Nicolae Manolescu: Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană şi directivele tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej
Nicolae Manolescu si protectorul sau, George Ivascu, in neantul “culturii de mase”. Partidul, Lenin, Marx, “Ziua Victoriei” sovietice, “idealul comunist” si “revolutia culturala”, in cuvintele lui Manolescu si Ivascu. FOTO-DOCUMENTE
Related Posts
• Ipochimenul* plagiator** Nicolae Manolescu a fost decapitat pe treptele revistei Tribuna din Cluj. INTERVIU Ion Spanu cu Mircea Arman
• Manifestul de la Cluj care i-a scos din minti pe Manolescu, Plesu, Liiceanu si Patapievici. Noua Tribuna de Mircea Arman
• Constantin Barbu: De ce sunt ipochimenul Manolescu (apud Calinescu) si antisemitul Cornea niste comici paranoici falsificationisti
• Nicolae Manolescu aproape deconspirat in Cotidianul
• O informatie-bomba publicata de generalul (r) SRI Aurel Rogojan: Tatal lui Patapievici a fost consilierul sovietic sub acoperire care a bagat la Canal “Lotul de la Finante”. Despre disolutia statului roman, la Arad si Satu Mare
• Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu (I). Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie”

Short URL: http://www.ziaristionline.ro/?p=21899

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s