„Astăzi chiar de m-aş întoarce”…

Revenirea la Zorleni în Europa

428546_411183222238522_977424047_nmurgeanu.sticla0001

Am fost invitat la Zorleni să iau parte la inaugurarea Centrului de documentare şi informare „Ion Murgeanu” din cadrul Grupului Şcolar „Marcel Guguianu”- un mare centru şcolar ce readuce în actualitate tradiţia vestitei Şcoli de Arte şi Meserii din Bârlad, înfiinţată la 1881 – in statu nascendi a României moderne şi europene. Noului Grup Şcolar i s-a dat în 2006 numele marelui sculptor Marcel Guguianu, fost elev al Scolii de Arte şi Meserii bârlădene, dar şi profesor acolo, pentru puţin timp, până când aripile artistului se vor deschide spre naţional şi universalitate. Viziunea readucerii la zi a vechilor tradiţii devenite istorie a proliferat spectaculos după revoluţia din decembrie 1989. Sute, mii de şcoli poate, din toată ţara, au primit numele unor foşti elevi de excepţie, şi profesori, în prezent nume vestite din domeniile artei şi literaturii, dar şi ai ştiinţei, sau personaje istorice luminoase, care în timp, au pus umărul la edificarea României moderne. La Zorleni artizanul actualei viziuni este Dl Director Gheorghe Huiban, al Grupului Şcolar „Marcel Guguianu”, profesor de istorie, cu o experienţă managerială culturală de invidiat. El a ştiut să adune sau să reţină în jurul său un corp didactic de elită, nume după care suspină şi cele mai vestite şcoli şi licee bârlădene din apropiere. Un alt aspect ar fi că mulţi elevi din Bârlad preferă să vie să înveţe la Zorleni, pentru profilurile mai accentuat pragmatice ale şcolii, dar în mod sigur şi pentru calitatea învăţământului. La Zorleni l-am reîntâlnit, astfel, pe cunoscutul profesor de limba şi literatura română Gruia Novac, unul din mentorii literari consacraţi ai oraşului în care au învăţat Vlahuţă şi Pârvan, Ibrăileanu; cu energia binecunoscută, cu har autentic de animator, Dl Gruia Novac îl secondndează pe neobositul director, în organizarea acţiunilor de profil umanistic, în timp ce istoricul Gheorghe Huiban este colaboratorul revistei „Baadul literar” coordonată la Bârlad de profesor. Atâtea noutăţi deodată.
Pentru a avea şi mai clar încă profilul general al instituţiei de învăţământ de la Zorleni, ne vom întoarce la directorul Gheorghe Huiban, dintr-un Argument, sau şi alocuţiune, probabil, din 2006, când se marcau 125 de ani de la înfiinţarea primei şcoli de arte şi meserii la Bârlad, profil translat şi îmbunătăţit la Zorleni, în noile norme europene din prezent dar şi din viitor: „Ideea redistribuirii forţei de muncă este specifică perioadei haretiene; Spiru Haret, „omul şcolii”, recomanda tinerilor să se îndrepte cu deplină încredere către şcolile practice, tehnice şi profesionale. Şi viaţa actuală împinge pe primul plan problemele şi soluţiile tehnice, fără a renunţa însă la patrimoniul de valori autentice spirituale. Grupul Şcolar Agricol „Marcel Guguianu” Zorleni este una din instituţiile în care elevii împletesc cunoştinţele practice cu cele de cultură generală, cunoştinţe ce le vor deschide noi orizonuri.” Venind vorba despre patrimoniu trebuie spus că Zorlenii în materie de „învăţământ practic” nu era un loc deşertic. Aici lua fiinţă la 1898, la iniţiativa regelui Carol I al României, Orfelinatul Agricol „Ferdinand I”, una din cele mai vechi şi originale şcoli profesionale de profil agricol din ţară. Regimul trecut aşezase pe locul lui Liceul Agroindustrial Zorleni, din care derivă, prin amplificare, noua structură.
Zorlenii au fost din vechime pământ domnesc. Istoria locului e cu adevărat fabuloasă. În aprilie 1886 moşia Slobozia Zorleni cu trupurile sale a fost cumpărată de către M.S. Regele Carol I de la Pierre şi Victor Monge şi Fancois Liet pe preţul de lei 1.355.750. Dl Liet a urmat cu exploatarea moşiei, în calitate de arendaş până la anul 1889, de când ea se conta în regie. Carol I s-a împământenit, altfel spus, ca proprietar, boier de ţară şi domn, aici la Zorleni. La jubileul regal de la 1906 Casa regală poseda 377 documente vechi privitoare la moşia Slobozia-Zorleni, datând de la anul 1522 din vremea lui Ştefăniţă-vodă până la jumătatea secolului XIX. În anul 1594 Aron Vodă dăruieşte o silişte şi un vad de moară de la Zorleni pe apa Bârladului lui Toader Chiriac, mare vameş, iar la 1602 Eremia Moghilă dăruieşte asemenea lui Andrei Chiriac, vameş, o silişte din Zorleni pe Bârlad cu loc de moară. La 1636 Alexandru Vodă dăruieşte lui Scărlat din Zorleni şi cumnatului său Toader o silişte anume Bălăcenii şi Zorlenii, iar la 1634 Jupâneasa lui Dumitraşcu Chiriac cu feciorii vând moşia lor Zorlenii lui Scărlat. La 1667, Istrati Dabija Voevod ( fireşte, însetatul personaj al lui Eminescu din Umbra lui Istrate Dabija Vodă…) întăreşte stăpânirea lui Ştefan Scărlat, armaş, peste jumătate din satul Zorleni şi la 1670, Scărlat postelnicul mai cumpără 15 pământuri din Borăştii de Jos. Sunt şi alţi actanţi, nume de cronică moldavă, în acest roman balzacian agrar, cu ridicări şi căderi, Juroaie, Antiochie, Ion Sturdza, Ştefan Pillat şi Donici, Ion Palade spătarul, Lupul Bujoreanul, Petrache Hermeziu, Ghenca Lupu Bujoreanul, Gavril Conachi, serdarul Manolache Radu, de la care ajungem tot prin tranzacţii la Aga Alecu Calimachi „întregitorul” moşiei; el înfiinţă la Zorleni palat cu parc mare împrejur, şcoală, velniţe, sălaşe de ţigani, eleşteu cu peşte, livadă de duzi, vie, grădină de pomi roditori etc…Dând „slobozenie” ( slavona „sloboda”) unor locuitori de peste hotare să vină să lucreze la moşie… Din timpul lui Calimachi moşia sporită va fi cunoscută drept Slobozia-Zorleni. La 1873 ea aparţinea hatmanului Alecu Ruset Rosnoveanu, care a primit-o de la Calimachi ca zestre, când s-a căsătorit cu fiica acestuia Roxanda. El a şi prăpădit-o, din cauza nesăbuinţei şi-a multelor datorii lăsate, pentru care Roxanda Hătmăneasa avea să se bată-n procese ani de zile însă degeaba; ajunsă pe mâna bancherilor Leiba Cahană şi Adolf Henig din Iaşi, moşia va trece din mână în mână, şi din tranzacţii oneroase în şi mai oneroase cedări, până la statutul ei de moşie regală (cât de curând…) de la 1886…
Prezenţa regilor la Zorleni, unde în timpul luptelor din Moldova, din Primul Război Mondial, Regele Ferdinand I îşi va stabili Marele Stat Major ( vezi şi „ Povestea vieţii mele”, memoriile Reginei Maria/vol. I,II,III, 1997 Editura Eminescu) va conferi locului un statut european sui-generis. A fost şi un timp fast, când la Zorleni se auzea cântând pianul, din casele „boiereşti”, şi-n luncile din apropiere se vedeau alaiuri galonate de vânătoare, însoţite pe cai şi de domniţe, îmbrăcate în crinoline şi caţaveici tivite cu blăni de viezure sau de vulpe…S-au putut zări la Zoleni siluetele unor scriitori de renume, de la G. Topârceanu la M. Sadoveanu şi N. Iorga, iar Orfelinatul „Ferdinand I” ( şcoală şi stabiliment anume create pentru creşterea, educarea şi înzestrarea unui anumit număr de orfani ai eroilor din Războiul de Întregire a Neamului…) a fost locul şi al unei „academii” şi cenaclu de folclor şi litearatură, în care au strălucit numele folcloriştilor Mihai Lupescu şi Tudor Pamfile, care au scos aici revista „Ion Creangă”…La puţin după naşterea celui ce relatează aici, „scriitor născut la Zorleni, 1940”, va începe marele crah, căderea iremediabilă a locului ce strălucise mult timp, în marasm şi-n mizeria noului regim de extracţie bolşevică. Raiul nu a fost la Zorleni niciodată, al celor mulţi şi năpăstuiţi, ca peste tot în lume, de altfel, dar iadul care urmă după „alungarea regelui şi-a moşierilor” ne-a cuprins cu egală măsură pe toţi. Din marea putere agrară ce fusese, la concurenţă cu Franţa, Anglia şi Canada, pe piaţa de cereale, moşia expropiată deveni mai curând o târlă; din fosta casă regală, „palat” destul de modest, altfel, şi superba grădină de trandafiri ce-l particulariza „regeşte”, s-a ales praful; micul dar cochetul conac al Bolomeylor, foştii administratori ai Casei regale, şi acaretul ce-l însoţea, livada ca de poveste, grădina spre malul Bârladului s-au făcut pulbere; noile structuri care au venit să le „înlocuiască”, SMT, GAS, GAC au reuşit în scurt timp să distrugă infrastructura de lux, fără să adauge ceva nou, iar în relaţiile interumane mitocănia şi prostul gust au sufocat totul. În anii copilăriei de la Zorleni, fostul palat Calimachi şi dependinţele sale create anume pentru funcţionarea Orfelinatului „Ferdinand I”, devenite SMT ( staţiune de maşini şi tractoare), era totodată locul propagandistic, în care au avut loc primele mitinguri bolşevice, cu delegaţii care deja vizitaseră „măreaţa” Uniune Sovietică, aducând în ţară ideea colhozurilor…Şi în curând aerul de dimineaţă mirosind a rouă de trandafir al fostelor „palate” fu infestat de „mireasma” proletară între transpiraţie bahică şi valvolină…
Cel mai trist, în răsturnările de la noi a fost lipsa de discerământ şi „ura” la propriu, asupra a tot ce a fost valoare până atunci; s-a distrus totul fără procese juridice, dar nici adiere, cel puţin, de procese de conştiinţă; am trăit la Zorleni toate aceste stări şi sentimentul nedreptăţii anarhice, care de-atunci nu s-a mai vindecat niciodată. De aceea mi s-a părut deloc asimptomatic că după evenimentele din decembrie 1989 scenariul s-a repetat aproape identic, cu distrugerea şi jefuirea structurilor existente după cei 50 ani aproape de comunism. Cui prodest? Cei mai mulţi oameni de la Zorleni, noile generaţii, intrând în ”noua eră” habar n-au avut de istoria locului…”Spaima” bine regizată, de revenirea moşierilor sau a Regelui însuşi, pe câţiva gălăgioşi de serviciu i-a pus în alertă electorală…deşi, într-un mod aproape suspect M.S. Regele nu a pronunţat niciodată, după revenirea în ţară, şi numele Zorlenilor…
Revenirea la Europa a Zorlenilor aparţine, cum era şi firesc, în primul rând intelectualilor locali, fără discriminare, din care părintele Sin, parohul bisericii face parte şi dânsul, cu dăruire duhovnicească, dar şi unui tineret studios surprinzător de matur şi îndrăzneţ, în idealurile lui. La inaugurarea Centrului de Documentare şi Informare, am privit acest tineret şi pe admirabilii profesori care-l îndrumă şi educă: feţe curate, ochi luminoşi, vise de aur; pervertirea din marele oraş până aici nu a ajuns chiar „ca la televizor”; mai există respect şi ruşine, sfânta admiraţie pentru înaintaşi, divertismentul cedează în faţa poeziei; e una din speranţele noastre de a depăşi momentul greu prin care trece ţara noastră; chiar dacă din satul din jur şi cele adiacente ( Zorlenii sunt cea mai mare comună din actualul judeţ Vaslui) migraţia spre Vest e la fel de masivă şi dezordonată…Cine ar mai putea opri în fond libera circulaţie a persoanelor? Cum nimeni nu mai poate opri libera comunicare, libertatea de exprimare, etc. Oamenii vorbesc despre integrare socială, nediscriminare, egalizarea şanselor, libertatea opţiunii. Apariţia noului Centru de Documentare şi Informare, creat în cadrul programelor Phare, se recomandă a fi , de la început, liantul necesar; simbolic vorbind, este botezul european al unui loc plin de istorie. Revenirea la Zorleni în şi prin Europa, mi se pare, acum, după ce am lăsat un nume pe Aula unei şcoli atât de originale, dar şi MARE la propriu (ccca o mie de elevi sau peste…), comparabilă cu întoarcerea în Ithaca a lui Ulisse, după lungi ani de pribegie, prin ţinuturile unei mitologii proprii şi original asumate…

LA GURA SOBEI
(lectură)

MIHAI EMINESCU

UMBRA LUI ISTRATE DABIJA VOIEVOD

Cum trece-n lume toată slava
Ca şi un vis, ca spuma undei!
Sus, în cetate la Suceava,
Eu zic: Sic tranzit gloria mundi!
Pe ziduri negre bate de lună.
Din vechi icoane numai pete,
Sub mine-aud un glas ce sună,
Un glas adânc, zicând: „Mi-e sete”.

Şi văd ieşind o umbră albă.
Moşneag bătrân purtând coroană,
Pe pieptul lui o sfântă salbă,
Pe umeri largi o scumpă blană,
Ea mâna-ntinde blând. –„N-ai grijă,
Ce zic nu trece la izvod.
Eu sunt vestitul Domn Dabijă,
Sunt moş Istrate Voevod.”

– „Măria Voastră vrea să-ndemne
Pe neamul nostru în trecut?”
Şi el cu mâna face semne
Că nu-nţeleg ce el a vrut.
– „Măria Voastră-nsetoşează
De sânge negru şi hain?”
El capu-şi clatină, oftează:
– „De vin copilul meu, de vin.

Când eram Vodă la Moldova
Hălăduiam pe la Cotnari.
Vierii tioţi îmi ştiau slova
Şi- aveam şi grivne-n buzunar.
Pe vinul greu ca untdelemnul
Am dat mulţi galbeni venetici;
Aici lipseşte tot îndemnul.
În lume mult, nimic aici.

La voi în lumea ceealaltă,
Fiind cu milă şi dirept,
M-au pus cu sfinţii laolaltă
Şi-n rai mă duseră de-a drept.
Dar cum mai pune sfântul Petre
La greu canon pe-un biet creştin!
Când cer să beau, zice: „Cumetre,
Noi n-avem cimpoieri şi vin”.

Şi totuşi Domn fusesem darnic
Şi bun de inimă cu toţi.
De câte ori l-al meu păharnic
Umplut-am cupa numai zloţi!
Că ce sunt recile mademuri,
Ce aur, pietre şi sidef
Pe lângă vinul copt de vremuri,
Pe lângă un haz, pe lâng-un chef.

Împresurat-am eu şi Beciul
Cu oaste bună şi strânsuri;
Soroca, Vrancea şi Tigheciul
Trimis-au mii viteze guri
Să certe craii cu mânie…
Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace
Să-mi duc Moldova-n bătălie
Cu mii de mii de poloboace.

Atunci când turcii, agarenii
Mureau în iuruş cu halai,
Oştirea noastră, moldovenii
Se prădeau într-un gulai.
Şi zimbrul cel cu trei luceferi
Lucea voios pe orice cort.
Precum ne-am dus, venirăm teferi
Şi toţi cu chef niciunul mort.

Nici vin cu apă n-am să mestec,
Nici dau un ban pe toată fala.
De-aceea n-am nici un amestec
Oriunde nu îmi fierbe oala.
Când calcă ţara Hantatarii
Eu bucuros în lupte merg,
Când între ei se bat măgarii
În fundul pivniţei alerg.

Se certe ungurii cu leşii…
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieşii,
Cu măscărici, cu lăutari;
Şi sub umbrarele de cetini
Norodu-ntreg juca şi bea,
Iar eu ziceam: să bem, prieteni,
Să bem pîn’nu vom mai putea.

Dacă venea să rătăcească
Vun învăţat archeolog,
Vorbind în limba păsărească,
Nu m-arătam ca să mă rog.
Dar ţie-ţi place doina, hora,
Îţi place-al viţei dulce rod.
Tu povesteşte tuturora
De moş Istrate Voevod.

Le spune sfatul meu s-asculte,
S-urmeze vechiul obicei,
Să verse dintre cupe multe
Şi la pământ vo două-trei.
Căci are-n sân Moldova noastră
Viteze inimi de creştin;
Tineri, în veselia voastră,
Stropiţi-le duios cu vin!

Şi în Moldova mea cea dulce
Orânduit-am cu priosos:
Ca butea plină să o culce,
Cea goală iar cu gura-n jos.
Şi astfel sta Moldova toată
Cu susu-n jos ce era treaz.
Odihna multă-i lăudată
La cel chefliu, la cel viteaz.

Când de mănuşa lungii sabii
Mă rezimam să nu mă clatin,
Cântau cu toţi pe Basarabii,
Pe Domnii neamului Muşatin,
Pân ce-ncheiau în gura mare
Cu Ştefan, Ştefan Domnul sfânt,
Ce nici în ceriuri samăn n-are,
Cum n-are samăn pe pământ!

Moldova cu stejari şi cetini
Ascunde inimi mari de Domn,
Să bem cu toţi, să bem, prieteni,
Să le vărsăm şi lor în somn.
Pân la al zilei blând luceafăr
Să bem cu buni şi vechi tovarăşi;
Şi toţi cu chef, nici unul teafăr,
Şi cum sfârşim să-ncepem iarăşi.

Răpiţi paharele cu palma,
Iar pe pahar se strânge pumn
Şi să cântâm cu toţi de-a valma
Diac tomnatic şi alumn;
Cântăm adânc un: De profundis,
Perennis humus erit rex.
Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s?
S-au dus pe veci! Bibamus rex.

 

 familie-4portret-1familia-3DSC_2364IM94G08-475282

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biblioteca Comunala Zorleni

 

Date de contact:

Bibliotecar responsabil: Grama Condela

Adresa: Cod poştal 737635

Telefon: 0235/425000

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Notă | Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s