Două sonete de amorul dorului
MIRABILE ÎNTÂMPLĂTOARE
Păcatul meu de-a mă uita la tine
Şi nu te ştiu ci ştiu că nu e bine
Dar şi mai rău când singur esti ca mine
Şi-i foarte rău să nu te cate nime…
Nu-mi fac nici planuri nu urzesc
Speranţe-n vis că voi să te intâlnesc
Dar nu dau bine strada şi-mi apari
În faţă nu ştiu cum de nefiresc…
Oh, tu eşti bună eşti mărinimoasă:
„Ne-am mai văzut, cunosc această faţă,
De-aceea am ieşit acum să te-ntâlnesc”
De lângă nor smochinul cel uscat se-animă
Tot cerul mov cu azurul se îmbină
Dau mugurii singurătăţiilor de plai ceresc…
STRADA MAGNOLIEI
Magnolia înflorise ca răsplată
Că zilnic cerul n-avea nici o pată
Iar noi am inventat numind în vis
Strada Magnoliei şi dinadins.
Uitasem între timp şi cum ne cheamă
Strigam la dorul care sta deoparte
Între caietul mov şi verdea iarbă
Că el cu noi nu are nici o treabă…
El care singur ştie adevărul
Că netezim subt tălpi de vis mohorul
De nor de straturi acoperitorul…
De ce? De cine?Şi de cum? „De nime!”…
Şoptise îngerul de strajă la mine –
Vorbire căutând şi el cu Dorul…
8 Mai 2014
IM
