SCOALA DE POEZIE-RILKE

Poezii de Rainer Maria Rilkeclip_image001

 

 

 

 

Bluehillscititor

 

 

 

Singurătatea (Einsamkeit)
Singurătatea precum ploaia este.
Se-nalţă seara din oceane, peste
câmpii şi depărtări, spre zări celeste,
spre cerul ce mereu i-a fost sălaş.
Şi doar din ceruri cade pe oraş.
Şi plouă-n ora gri, crepusculară,
când licărind prin scuaruri ziua vine,
şi viii, cu nimic din ce sperară,
dezamăgiţi şi trişti se trag în sine;
când cei dorindu-şi reciproc să moară
sunt nevoiţi să doarmă spate-n spate:
atunci curg fluvii de singurătate…

din Das Buch der Bilder (21 septembrie 1902),

traducere de Paul Abucean

 

 

.
Ceas grav
Cine plânge undeva în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.
Cine râde undeva în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.
Cine merge undeva în lume,
fără rost merge prin lume,
merge spre mine.
Cine moare undeva în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş

 

Final
Moartea e mare.
Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi

din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş

 

Halta

(In diesem Dorfe steht das letzte Haus)
E ultima căsuţă-n acest sat
ca ultima din lume solitară.
Dar drumul intră-n sat şi iese iară,
curgând încet spre ceru-ntunecat.
Cătunu-i între două lumi o haltă –
de groază una, de-ntrebări cealaltă,
şi fără punţi e drumul prin cătun.
Iar cei trecuţi prin sat, mânaţi de soartă,
se duc mereu pe drum până apun.

Rainer Maria Rilke (19 septembrie 1901), traducere de Paul Abucean

 

 
Ingres (*)(Eingang)
Oricine-i fi fiind:
în fapt de seară,
din cele ce cunoşti şi te reţin,
din casa ta, în larg păşeşte-afară –
oricine-i fi fiind.
Cu ochii, cu privirea dezrobită
de ponositul prag familiar,
ridică, lin, spre bolta infinită,
un pom subţire, negru, solitar.
Şi iată: ai creat o lume-ntreagă.
Şi creşte, ca-n tăcere un cuvânt.
Şi sensul lor acum înţelegând,
voit, încet, privirea se dezleagă…

 
(*) – Nota traducătorului: Vocabula „in-gres”, a cărei absenţă se resimţea în limba română, acoperă o arie semantică ce nu se suprapune complet nici cu genericul „intrare”, nici cu prea tehnicele „introducere” ori „pătrundere”. Provenită din latinescul „in-gressus”, participiul perfect al verbului „in-gredi”, această vorbă are patru sensuri posibile: 1) păşire în lăuntrul… 2) angajare în… 3) iniţiere în… 4) purcedere, avansare, înaintare… În plus, perechea sa antonimică („e-gres”, din lat. „e-gressus”) are o rezonanţă mai simetrică decât perechea intrare-ieşire. Termeni înrudiţi: pro-gres; re-gres, pro-gresie, trans-gresie, retro-gresie.

(24 februarie 1900), traducere de Paul Abucean

 

 

.
Înserare (Abend)
Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt.
Eşti între lumi, şi simţi cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.
Şi singur, neaparţinând niciunde,
nici sumbru precum mutul adăpost,
nici sigur că vecia-ţi va răspunde,
cum suitoarei stele dat i-a fost –
rămâi să descâlceşti (de s-ar putea)
această viaţă coaptă, cruntă, mare;
şi-ţi dă prin gând, cum şezi între hotare:
acum eşti piatră, şi acum eşti stea.

din Das Buch der Bilder (1902), traducere de Paul Abucean
Motto (Motto)
Acesta-i dorul: casă-n timp nu are
elipticul, zdruncinătorul mers.
Aceasta-i vrerea: convorbiri precare
şi mute cu eternul univers.
Şi-aceasta-i viaţa. Până când atinge
un ultim ieri, stingher şi absolut,
în clipa ce de clipe se distinge,
eternităţii surâzând tăcut.

din Mir zur Feier (3 noiembrie 1897), traducere de Paul Abucean

 
Solitarul (Der Einsame)
Ca unul ce-a descins din mări şi zări,
aşa mă simt cu înrădăcinaţii;
ei au pe masă zile fără graţii,
când eu îmi aflu har în depărtări.
Eu lumea singulară o aleg,
ca luna, unde nu-i locuitor;
ei nici un sentiment nu lasă-ntreg,
şi locuită-i toată vorba lor.
Iar cele ce-am adus a le-arăta,
le par extravagante, anormale:
ieri peste mări superbe animale,
azi umilite, nici n-ar respira.
din Das Buch der Bilder (2 aprilie 1903), traducere de Paul Abucean

 
Toamnă (Herbsttag)
E timpul, Doamne. Vara lungă fu.
Întinde-ţi umbra pe solare ceasuri,
şi pe izlazuri mână vântu-acu.
În ultimele fructe pune gust,
mai dă-le două zile de căldură.
Îndrumă cea din urmă picătură
de miere să se împlinească-n must.
Cel fără casă, nu-şi va mai clădi;
cel singur, şi mai singur va rămâne.
Va tot citi, răvaşe va compune,
şi pe alei incerte va porni
cu foşnetul de foi să se îngâne.

(21 septembrie 1902), traducere de Paul Abucean

 

Un drum pierdut în beznă, orbitor  (Blendender Weg der sich vor Licht verlor)
Un drum pierdut în beznă, orbitor,
şi brusc, în faţă, ca în vis, o poartă,
de invizibili muri despărţitor.
Iar lemnul porţii are scoarţa arsă,
dar ţine încă, pe o muche-ntoarsă,
blazonul princiar şi stema lui.
Eşti înlăuntru, oaspe. Dar al cui?
Şi spaima-n gol din ochi ţi se revarsă.

din Mir zu Feier (21 mai 1898), traducere de Paul Abucean

Jesus in a Manger Luke 2:7Copil-rugaciune1547q68431fc-lunaincimpviscol-barbat-silviu-mateifrumoasa-primavara612bfb5e16cdrilke

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s