SCOALA DE POEZIE

 

 

luni, 4 octombrie 2010

APOLLINAIRE

APOLLINAIRE
Biografie Guillaume Apollinaire

Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma – d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator şi critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui est incertă.

Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naşte la Roma, în 1880, şi urmează şcoala la Monaco, Cannes şi Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Soseşte în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcţionar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că şi-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabileşte definitiv la Paris în 1903, unde îşi începe colaborările literare în diverse publicaţii, după ce – încă din 1902 – îşi vădise talentul de critic de artă în paginile revistei „L’Européen”, unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunităţii artistice a Parisului, client obişnuit al localurilor „Le bateau lavoir” şi „Le lapin agile” din Montmartre.

Printre prietenii şi colaboratorii săi se vor număra Pablo Picasso, Jean Cocteau, Alfred Jarry, Erik Satie, Ossip Zadkine, Max Jacob ş.a. Îşi câştigă pâinea lucrând la o bancă, dar pentru a-şi rotunji veniturile începe să scrie romane erotice (pe care le numeşte pornographiques et alimentaires). Colaborează la reviste literare în care îi apar poemele în proză, publicate mai târziu în volumul de debut, L’enchanteur pourrissant (1909, cu xilogravuri de André Derain).

Atras de pictură, îi aduce în atenţia publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse şi Georges Braque. Asistă la naşterea cubismului şi devine unul dintre animatorii şi teoreticienii curentului, fapt consfinţit în 1913 de eseul Les peintres cubistes, apărut în revista de sub conducerea lui „Les Soirées de Paris”. Apollinaire propune termenul de „orfism” pentru a descrie tendinţa către abstracţia absolută în pictura lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine şi lui, ţinând seama de prima sa culegere de poeme din 1911 intitulată Le Bestiaire ou Cortège d’Orphée. Tot în 1913 apare volumul care îl consacră, Alcools, în care adună cele mai reuşite poeme scrise între 1898 şi 1912, suprimând punctuaţia pentru a nu stânjeni discursul liric, angajat în epopeea libertăţii expresiei.

În 1907, Picasso i-o prezentase pe Marie Laurencin, pictoriţă de talent, ale cărei opere pot fi văzute la muzeul „Orangerie” din Paris, prin care se va lega, printr-o iubire pătimaşă, tot mai temeinic de lumea artelor.

În 1914 se înrolează, iar în 1916 este rănit grav la cap de o schijă de obuz şi este supus unei trepanaţii craniene.

În acelaşi an apare Le poète assassiné, o culegere de nuvele şi povestiri mythiques et autobiographiques. În 1917 pune în scenă piesa Les mamelles de Tirésias, pe care o defineşte, vizionar, „dramă suprarealistă”, piesă care va face subiectul unei opere a compozitorului Francis Poulenc (1947). Continuă să colaboreze la revistele de avangardă literară ale vremii şi publică manifestul artistic L’Esprit nouveau et les poètes.

În ianuarie 1918 suferă o congestie pulmonară care îi şubrezeşte şi mai mult sănătatea. În luna aprilie a aceluiaşi an, apare Calligrammes, o culegere de Poèmes de paix et de guerre, poèmes conversations, idéogrammes lyriques, însoţite de câteva scrisori de pe front (corespondenţa din această perioadă va fi publicată integral abia în 1947 sub titlul Poèmes à Lou).

Moare pe 9 noiembrie 1918, victimă a marii epidemii de gripă spaniolă. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.

În România, Apollinaire a avut mulţi admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediţie bilingvă cu o selecţie a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura „Univers” publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Taşcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Ţepeneag, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Beniuc.

Operă – selecţie

La Gráce et le Maintien Français, 1902
Les exploits d’un jeune Don Juan, 1907
Les onze mille verges, 1907
L’enchanteur pourrissant, 1909
L’Hérèsiarque et Cie, 1910
Le Théâtre Italien, 1910
Le bestiaire ou le cortège d’Orphée, 1911
Alcools, 1913
Les peintres cubistes, 1913
La Fin de Babylone, 1914
Case d’Armons, 1915
Le poète assassiné, 1916
Les mamelles de Tirésias, 1917
L’esprit nouveau et les poètes, 1918
Calligrammes, 1918
Le Flâneur des Deux Rives, 1918
La femme assise, 1920
Le guetteur mélancolique

Guillaume Apollinaire – Cantecul Iubirii

Iata din ce-i facut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altadata,
e murmurul pierdutelor saruturi ale marilor iubiri
sunt strigatele de iubire a muritorilor ce-i violara zeii.
E barbatia fabulosilor eroi sculata precum
tunuri antiaeriene
E pretiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
si imnul biruintei pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemiscatu’ sa cânte l-au facut
e tipatul Sabinelor rapite
Si tipetele de feline-n jungla
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul marii frumusetii dându-si viata
e cântecul de dragoste al lumii.

VOILA de quoi est fait…

VOILA de quoi est fait le chant symphonique de l’amour qui bruit dans la conque de Vénus
Il y a le chant de l’amour de jadis
Le bruit des baisers éperdus des amants illustres
Les cris d’amour des mortelles violées par les dieux
Les virilités des héros fabuleux érigés comme des cierges vont et viennent
comme une rumeur obscčne
Il y a aussi les cris de folie des bacchantes folles d’amour pour avoir mangé
l’hippomane secrété par la vulve des juments en chaleur
Les cris d’amour des félins dans les jongles
La rumeur sourde des sčves montant dans les plantes tropicales
Le fracas des marées
Le tonnerre des artilleries oů la forme obscčne des canons accomplit le terrible amour des peuples
Les vagues de la mer oů naît la vie et la beauté
Et le chant victorieux que les premiers rayons de soleil faisaient chanter ŕ Memnon l’immobile
Il y a le cri des Sabines au moment de l’enlčvement
Le chant nuptial de la Sulamite
Je suis belle mais noire
Et le hurlement de Jason
Quand il trouva la toison
Et le mortel chant du cygne quand son duvet se pressait entre les cuisses bleuâtres de Léda
Il y a le chant de tout l’amour du monde
Il y a entre tes cuisses adorées Madeleine
La rumeur de tout l’amour comme le chant sacré de la mer bruit tout entier dans le coquillage

Brânduşele

E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paşte iarbă,
Dar paşte şi venin –
Brânduşe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sunt cenuşii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioşi copiii vin de la şcoală-acum –
Se aude muzicuţa departe nu ştiu cum.
Culeg brânduşe – mame cu multe fiici aproape,-
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănţuitul vânt.

Domol păstorul cântă, înfiorat şi blând.
Şi-ncet-încet cireada, cu muget leneş, lasă
pe totdeauna lunca veninoasă.
poezie de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi

 

Clar de lună

Melifluentă lună cu buze de nebuni
Gurmande-n noaptea asta sunt burguri şi păşuni
Pot bine aştrii-asemeni albinelor să fie
Din mierea luminoasă scârbind rău bolţi de vie
Căci orice rază-a lunii căzându-le din cer
Prea dulce lor o rază-i de miere-n spalier
Or eu ascuns concep ah! prea dulce aventura
Şi teamă mi-e de acul de foc de-albină-Arctura
Ce raze dezolante îşi lasă-n mâna mea
Şi rozei vânturilor lunara miere-şi ia.
traducere de Mihail Nemeş

Clotilda

Anemona anacolia
În grădină răsăriră
Unde-n somn melanclia
Dragoste dispreţ respiră

Vin aici şi-a-noastre umbre
Ce cu noaptea or să piară
Soarele le face sumbre
Şi cu el au să dispară

Zeităţile din ape
Lasă părul să le curgă
Tu să urmăreşti de-aproape
Umbra scumpă-n seara murgă

din Alcooluri, traducere de Mihai Beniuc (1913)

Ocean de pământ

Eu mi-am clădit o casă la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Şi mişună, pe unde sunt ziduri, caracataţi.
Nu auziţi cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flăcări
timp iute, iute,
Din avioane pică ouă
Atent! O ancoră s-aruncă,
Atenţie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalţă,
S-agită caracatiţe terestre,
Iar noi suntem destui, destui să fim
groparii noştri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de cretă,
O, caracatiţi cu pliscul vost’ pal,
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneşte niciodată.

Onirocritică

Prin poarta mândrei Orkenise
Pătrunde-un cărăuş fecior.
Prin poarta mândrei Orkenise
Se duce-un biet rătăcitor.

Şi paznicii de la cetate
Sărind pe-acel rătăcitor:
„-Ce duci cu tine din cetate?”
„- În ea-mi las inimă şi dor.”

Şi paznicii de la cetate
Sărind pe cărăuş fecior:
„- Ce-aduci cu tine în cetate?”
„- Inima mea ca să mă-nsor.”

De inimi Orkenise-i plină
Şi paznicii râdeau în cor.
Rătăcitor, calea-i haină.
Hain amorul, o, fecior.

Frumoşii paznici ai cetăţii,
Stau şi-mpleteau spăimântător;
Pe urmă, porţile cetăţii
Se-nchiseră-n amurg uşor.
traducere de Taşcu Gheorghiu

Păunul

Târându-şi penele pe jos,
Această pasăre-n rotire
E şi mai mândră-n strălucire,
Dar îşi descopere-al său dos.
traducere de Ion Bindea

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră…
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa – val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut – toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
traducere de Dumitru Matcovschi

Umbră

Iată că iarăşi m-aţi năpădit,
Amintiri despre camarazii de arme, morţi în război,
Măslină a timpului,
Amintiri devenite astăzi un tot întreg,
Precum un tot întreg sunt blănurile unui mantou,
Precum miile de răni devin un singur articol de ziar.
Sumbră, imperceptibilă aparenţă ce şi-a luat
Forma instabilă a umbrei mele;
Un indian în veşnică pândă;
Umbră, vă târâţi spre mine,
Mai mult, însă, nu mă auziţi,
N-o să mai cunoaşteţi cântecele pe care le cânt.
O, destinule!
Astrul ceresc să vă aibă-n pază, multiplă umbră,
Că n-o să mă părăsiţi niciodată,
Fiindcă mă iubiţi
Şi dansaţi în soare şi nu faceţi colb.
Umbră-cerneală a soarelui.
Umbră-scris al luminii mele.
Arsenal de regrete.
Un zeu umil.
traducere de Dumitru Matcovschi

Vitam impendere amori

În ramă sticla e zdrobită
Un cântec vag tremurător
Tot între zvon şi gând ezită
Între trecut şi viitor

O! tinereţe părăsită
Ca o ghirlandă veştejită
Vezi vine-un anotimp din zări
De-nţelepciuni şi remuşcări.
traducere de Mihail Nemeş

 

Corn de vânătoare

Povestea noastră e nobilă şi-amară
Precum o mască crudă de tiran
Nici dramă magică ori temerară
Nici vreun detaliu inutil sau van
Nu ne fac dragostea duioasă şi banală

Şi Thomas de Quincey din opiu bând
Otrava dulce şi înşelătoare
La biata-i Anna se ducea visând
Să trecem trecem toate-s trecătoare
Voi reveni aici cât de curând

Ah! Amintirea-i corn de vânătoare
Cu sunet lung pierzându-se în vânt

în limba română de Petru Dincă

1da2f-78425219250310_gsio

 

 

 

 

 

 

 

 

  CORN DE VÂNĂTOARE0b5e6-ffrumos

 

Povestea noastră-i nobilă şi tristă
Preacum o mască rece de tiran.
Nu-i magică ori temerară
Dramatică în vre-un detaliu
Duioasă şi în van amară.

Şi Thomas Quincey opiu bând
La Anna lui dulce visând
Să trecem dar căci toate- trecătoare
Voi reveni aici cât de curând.

Ah! Amintirea-i corn de vânătoare
În briza înserării de demult …

(trad.liberă IM)

 

 

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s