„ERUDITA PIETATE”

 

destin-de-poeta-magda-isanos_c6ce86a19ed03d-199x275

 

Magda Isanos
________________________________________
Dumnezeu

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: „Pamintul meu…”
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: „Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc…”

„Faca-se voia ta, sol pasaresc…”
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.

 

Cezar IvănescuCI2
Rosarium (Ave Maria)

! eu de niciundelea venit,
în trupul tău tu m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
cu trupul tău m-ai încălzit,
cu trupul tău tu m-ai hrănit,
Ave Maria !

! în trupul tău m-am primenit
şi ţi-am rupt trupul şi-am ieşit,
Ave Maria, Ave Maria,
de dragul meu te-ai pribegit,
la toată lumea te-ai robit,
Ave Maria !

! cine-i Acel aşa sfinţit,
să-ţi măsure cît ai iubit?
Ave Maria, Ave Maria,
îndurătoareo, mi-ai privit
pe cruce trupul meu sfîrşit,
Ave Maria !

! linţoliu moale-ai pregătit
şi-n trupul tău iar m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
doar suferinţă-ai suferit,
doar cu iubire ai iubit,
Ave Maria !

! eu de niciundelea venit,
un venitic ce-i pămîntit
nu îţi las ţiia, nu îţi las ţiia
decît calvarul nesfîrşit,
Hristos prin sine-adeverit
eşti tu, Maria !

Premiul Mihai Eminescu_1999_laureat Cezar Ivanescu-blog(1)

(Passiflora incarnata) ! voi ce l-aţi urcat pe cruce pe Hristos,
un bărbat atît de tînăr şi frumos,
lăudaţi-l mult în muzici şi-n poeme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme !

! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,
neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte !
(…) CEZAR IVĂNESCU

* * * * * * *

            Doina (Tatăl meu Rusia)

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eşti, ca Dumnezeu şi Sfîntul Soare,
cîţi pumni în inimă-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui pereche !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineţitele ei unghii,
mi-s mîinile tot străvezii, nevinovate, albe prunce,
putea să mi se-oprească-n loc cu totul inima atunce !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia…
Tu numărai şi-ţi întindeam palmele-nsîngerate ţia…
Te-ai fi oprit de-ai fi văzut că fiul tău de-al doilea plînge
ţi-aş linge cizmele şi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !

! Tu erai tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia…
Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia…
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama,
că ni l-ai pus tu pe pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia…
mai mult pe mine mă băteai, spre mine-ţi abăteai urgia…
pînă spre miezul nopţii mult în casa noastră luminată
se auzea cum tu loveşti cu vrednicia ta de Tată !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia…
ne-ai îngrozit cu groaza ta copiilor copilăria…
m-ai prigonit, m-ai alungat din părinteasca noastră casă,
de-aceea azi picioarele mi-s tari ca fierul şi frumoasă !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia…
genunchii azi mi-i plec şi-ţi plîng singurătatea, nebunia…
mă poartă azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii,
la Noua Sofie să-ajung pe crucea Albelor Siberii !

! nimic nu poate-a mă-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme…
de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am văzut de-atîta vreme,
dar nu bătrîn, dar nu dement, n-aş vrea să-mi pari acum un altul,
Tu care trupul mi-ai făcut tare şi neted ca asfaltul !

! poate de-acum, nu mai e mult şi în Siberia ni-i drumul,
la tine doar mă mai gîndesc cît ţine şi ne-o ţine-acumul,
fiul vîndut şi schingiuit ce gînd să-ţi mai trimită ţia?
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată…
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura…
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

  Cezar IVĂNESCU

2009 Fiecare cu DAT-ul lui 2

 

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

  • CUVINTE
  • * * * * * * *

  • Spun varã, si-i toamnã, spun frige, si-i frig,
    numesc rãsãrituri, si ele apun.
    Spun zi, si e noapte, spun plin, si-i nimic,
    cenusã-i în clipa când flacãrã spun.Spun rouã, si-mi cade pe deget arsurã,
    spun pace, si lumea-i scãpatã din frâu…
    Mai bine mi-as pune pecete pe gurã,
    când secetã iese din nume de râu.Când noaptea se umple de nume de stele,
    luminile nu mai sosesc dupã ele,
    tu numai cu murmurul gurii rãmâi…Si totusi existã si-n asta câstiguri:
    soseste dezghetul când murmuri doar friguri,
    spui „iatã sfârsitul…” si-i ziua dintâi.


    SENSURI

    Reintrã lacrimile pe canale,
    se-ncuibã viermii în rotund de mere,
    sub nave se scufundã marea moale,
    pãmântul se taseazã sub tãcere.

    Elanul spre adânc începi sã-l simti
    când se sfârsesc povestile-n poveste,
    cum se dãrâmã un fisic de-arginti,
    ai vrea sã vezi ce zace sub ce este.

    Dar în oglinzi, adânc si-nalt se-ncurcã,
    atenti copacii când în lac se vãd,
    se bucurã când e de fapt prãpãd,
    coroanele-n cãdere parcã urcã.

    Pãmântul naste munti, si valuri marea,
    din viermi ies fluturi, crinii sar din cepe,
    comori renasc… Uitându-si brusc urmarea,
    povestea rãsuflatã-abia începe.

1547q68

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s