Aştept învierea morţilor şi viaţa cea de veci.Amin

 

download

 

 

 

 

ANTOLOGIA ÎNVIERII*murgeanu

IISUS

Asupra prieteniei mele cu Dânsul
S-au scris volume mari şi mii de drame
Poezii sobre dar şi insipide romane
Şi s-au ridicat statui pe tot pământul.

Au nechezat caii noaptea pe şesuri
Le-a scărpinat pe oi de râia lor galbenă vântul
Când buzele noastre aprinse au însetat
De toată iubirea fiinţei frunuseţea Lui

A ars odată pământul
Şi a renăscut încă odată pământul
La izvoarele nesecate ale plânsului
Pentru prietenia mea cu Dânsul.

 

Maica Domnuluiicons-theotokos_07-300x215

Maica Domnujlui cea vergură
Maica Domnului cea serioasă
Maica Domnului clişee negură
Maica Domnului cea mânioasă
Maica Domnului se roagă într-o şură
Unde-l naşte pe Hristos dintr-o idee
Maica Domnul miloasă/ o epură
Maica Domnului vindecătoare
Crin şi Rodie Leandru-n floare
Zambilă tandră şi discret mirositoare
Buruieni ce-adună-n ele soare
Şi otrăvuri pentru muşcătură
Umbre-adânci în ochi de milă
Ea ne vindecă puţin şi de uitare
Ea ne caută puţin şi de iubire
Ne răzbeşte tare în căutătură
Ochii ei cât un Ghenizaret: o mare…

A trăit zile de tot amare
Fiul ei născut să fie Rege
A ajuns pe cruce ca un oarecare
Sabie trecu prin inima-i de mamă
Maica Domnului cea plânsă cea umană
Eu mă rog la Maica Domnului suav
Ea repetă rugăciunea pentru mine
Mă învaţă superbia,umilinţa ca virtute,brav
Să fiu; voinţa şi putinţa în aceeaşi minte:
Cum va fi când voi intra la Rege
Cum va fi şi cât mă va-nţelege
Dacă a ţinut-o şi pe ea deoparte
O femeie, o biografie-şi ce soarte!

Doamne, Doamne, ai grijă de toate
De-amănunte de cedări de marile păcate
Toate din iubirea Maicii fie-ne iertate!

zaruri

612bfb5e16cd

PORUMBEI ŞI CIORI

Robul suferinţei pruncul erorii
Plânsul fiinţei extazul florii.

 

Câte ciori sunt şi câţi porumbei
Cât alb în univers şi cât negru
Ce forţă are negrul expus în idei
Ce deschidere albul cât de integru

Între cele două aspecte stă curcubeul
Spectrul culorilor de la un cer la altul
Dumnezeu se amuză o face pe zeul
Prestidigitator de jos în înaltul

Pe care cu mintea un om nu-l atinge
Şi adesea nici în credinţa sa
Că ar putea cu mâna lui ninge

Însă el nu ar putea decât plânge
De neputinţa sa ca Adam de istov
Suind cel mai sus abia până la Iov!

 

Ion Murgeanu6.Iisus fata

 

 

De la Matei cetire

 

Veniţi la Mine: sunt aici demult
Vinedcătorule
A trecut seara a venit dmineaţa
Aici am şezut;
Toţi cei osteniţi şi împovaraţi;
Mai simt povara mea ca pe-o durere
Cocoaşă rea care mă urâţeşte şi nu
Piere; şi Eu vă voi odihni pe voi: cum
Doamne dacă ochii nu mi-i ridic şi nici
Noaptea nu mi-i înhid decât cu pastile;
Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţa
Ţi-vă de la Mine: am vrut şi nimic nu
Am învăţat lumea cu vicleniile ei mă
Întoarce mereu de pe cale spre răul din mine;
că sunt blând şi smerit cu inima;
iată un lucru ce pare simplu atât de greu
să fii blând şi smerit cu inima
care îţi cere tot
timpul să calci pe alături prin spini;
şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre;
am vrea atât de mult şi-atât de mult dorim
dar sufletele noastre sunt nor de pulbere
sunt smog şi emanaţiune toxică
nu se împacă nici cu smerenia
nici cu rugăciunea în genunchi
despre măsură nu mai vorbim, abia
din când în gând şi-atunci vicleanul
fuge de la una la altele căci chiar atunci
trece viaţa pe drum cu ale sale
fustiţe scurte o latră cânii peste gard
de la vecini ne zăpăcim şi suntem în
ispită duşi noi o numim eroare;
Căci jugul Meu e bun şi povara Mea e uşoară.
Învaţă-mă cum să le port Vindecătorule
Fără de silă şi fără obidă, învaţă-mă
Cum să viez şi nu să mor; învaţă-mă
Cum să mă rog şi jugul şi povara Ta să le
Duc să-mi fie ca mângâierea Ta uşoară…

Oh adierea şi răcoarea să le simt din plin
Şi vindecarea şi lăsarea din obiezi şi chin
Amin Amin Amin !

 

 

Călugărul de la “55”murgeanu.sticla0001

Îşi face cruci la fiecare pas şi-n fiecare colţ
Rosteşte rugăciunea inimii „Iisuse, miluieşte-mă!”
Nu uită dogmele însă respinge dogma
Dar ispiteşte şi se lasă ispitit.
Prea mute întrebări îndoaie norma.

Călugărul mirean de la apt. 55
Cel întîlnit pe scară şontâc-şontâc
În biserică stă ca pe spini mai curând
Ar merge într-un codru întunecat sau în pustia
De la Marea Moartă să uite şi să nu mai vadă nimic.

Detestă glumele erotice evită pornografia
Prezentă pretutindeni şi în orice forme…
Îi rămâne, cu toate astea, atâta timp
Pe care nu mai are cu ce să-l umple.
Dacă nu provoacă musai să se lase el ispitit.

Să fie rugăciunea inimii de-ajuns?
Iată întrebarea simplă care-i dă târcoale
De dimineaţă până hăt cătră apus;
Îşi face cruci la fiecare pas şi-n fiercare colţ
Invocă numele Mântuitorului Hristos Iisus.

Ion MURGEANU

 

RUGACIUNE
de Mihai Eminescu2dc19-5321_12eminescu-i

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

 

fc309-verset_iisus

INVIEREA
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.
O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete.
Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte,
Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
Cântari si laude’naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

ed410-tudor_arghezi_blogPsalmii de Tudor Arghezi

PSALM

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
În recea mea-ncruntată suferinţă.
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.

De când s-a întocmit Sfânta Scriptură
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură
Şi anii mor şi veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.

Când magii au purces după o stea,
Tu le vorbeai – şi se putea.
Când fu să plece şi Iosif,
Scris l-ai găsit în catastif
Şi i-ai trimis un înger de povaţă –
Şi îngerul stătu cu el de faţă.
Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea
Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.

Doar mie, Domnul, veşnicul şi bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici-unul…

Psalmul de taină

O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;
Unde ţi mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce nfiori pe seşuri plopii când treci din creştet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

 

Psalm

Pentru ca n-a putut sa te-nteleaga
Desertaciunea lor de vis si lut,
Sfintii-au lasat cuvant ca te-au vazut
Si ca purtai toiag si barba-ntreaga.
Te-ai aratat adeseori fapturii
Si-ntotdeauna-n haine de-mparat,
Amenintand si numai suparat,
Ca se sfiiau de tine si vulturii.
In Paradisul Evei, prin padure,
Ca si in vecii tristi de mai tarziu,
Gura ta sfanta, toti Parintii stiu,
Nu s-a deschis decat ca sa ne-njure.
Doamne, izvorul meu si cantecele mele!
Nadejdea mea si truda mea!
Din ale carui miezuri vii de stele
Cerc sa-mi inghet o boaba de margea.
Tu esti si-ai fost mai mult decat in fire
Era sa fii, sa stai, sa vietuiesti.
Esti ca un gand, si esti si nici nu esti
Intre putinta si-ntre amintire.

lwjas0139DSC_3677DSC_0036

Psalm

As putea vecia cu tovarasie
Sa o iau partasa gandurilor mele;
Noi viori sa farmec, noua melodie
Sa gasesc – si stihuri sprintene si grele.
Orisicum lauta stie sa graiasca,
De-o apas cu arcul, de-o ciupesc de coarde.
O nelinistita patima cereasca
Bratul mi-l zvacneste, sufletul mi-l arde.

Stiu ca steaua noastra, agera-n tarie,
Creste si asteapta-n scripca s-o scobor.
Port in mine semnul, ca o chezasie,
Ca am leacul mare-al mortii tuturor.
Pentru ce, Parinte,-as da si pentru cine
Sunetul de-ospete-al bronzului lovit?
Painea nu mi-o caut sa te cant pe tine
Si nu-mi vreau cu stele blidu-nvaluit.
Trupul de femeie, cel imbratisat,
Nu-l voi duce tie, moale si balan;
Numai suferinta cerului, pacat
Nu-i cu ea sa turburi apa din Iordan.
Vreau sa pier in bezna si in putregai,
Nencercat de slava, crancen si scarbit.
Si sa nu se stie ca ma desmierdai
Si ca-n mine insuti tu vei fi trait

a2787-premiulmihaieminescu_1999_laureatcezarivanescu-blog5aa64-013_manastirea_petru_voda2012_320_320_256_9223372036854775000_0_1_0ANTOLOGIA ÎNVIERII*

Pe cruce
Vasile Voiculescu

Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.

Şi chiar in clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţeţită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, in lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.

Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât sa fugă in lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.

Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.

Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

 

Isus în celulă
Radu Gyr1507627_651098861594326_1232014831_n

Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce’nalt părea Crist!
Luna venea după El, in celulă
şi-L, făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui, păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
– De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gură
si mi-a făcut semn ca sa tac.

S’a aşezat lângă mine pe rogojina:
– Pune-Mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parca purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina dar zăbrelele groase,
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea Căpăţâna
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…

Când m’am deşteptat din afundă genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celulă şi era luna,
numai Isus nu era nicăiri…

Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au străpuns…

– Unde eşti Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

Închisoarea Aiud
.

 

Cântecul potirului
Nichifor Crainic19. Niprul

Când holda tăiată de seceri fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Că pâinea, dând abur cu dulce miros
Părea că e faţa lui Domnu Cristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrăneşte-mă, mamă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viţă ce-nfăşură crama
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-i povestea;
Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicu şi tata
În joc de călcâie sfărmând nestemate
Ce lasă ca rana şiroaie-spumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grâne
Şi sângeră-n vie şi frânge-te-n pâine,
Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.

buga_ion_pr_prof-plinirea_potirului_credinteistele-cazatoare_dorinte-implinite-150x150duhulmaria_de_magdala10012495_682221048508865_2150163268227310114_n

 

___________________________________
* Poezii scrise în temniţele comuniste

*RUGĂCIUNILE POEŢILOR

Folclor evreiesc
CINA CEA DE TAINA
Itic vroia neaparat sa il intalneasca pe Papa. Si ii tot scria el, ii scria, Papa nimic, nu ii acorda atentie. Si trec asa 30 de ani, pana cand intr-o zi, Itic primeste raspuns si este invitat la Vatican.
Ajunge Itic, saruta mana Papei si-i zice:
-Stiti, eu de 30 de ani vreau sa va intalnesc, am o problema si as vrea sa ma ajutati. Stiti, eu am un restaurant. Mare, frumos, mancare buna, bautura buna, ieftin, toata lumea vine sa manance la mine. -Bravo Itic, esti un spirit intreprinzator!
-Da, dar eu am restaurantul de la tatal meu…
-Foarte frumos, ai preluat afacerea, ai dezvoltat-o…
-Da, dar tatal meu il avea de la tatal lui.
-Bine Itic, inteleg, afacere de familie…
-Da, dar tatal tatalui meu il avea de la tatal lui.
-Foarte frumos!
-Da, dar si tatal tatalui tatalui meu il avea de la tatal lui…
-Itic, ma exasperezi, nu inteleg, unde vrei sa ma duci, pe vremea lui Hristos?
-Exact, vedeti, ati inteles, e vorba despre Cina Cea de Taina…….. a ramas neplatita…

 

 

 

Anunțuri

Despre absentul

Nula dies sine linea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s