aotoportret

AUTOPORTRET CĂZUT
(Contorsiune)
Ştiu ce ne ceri dar nu ştiu să le ţin
Am sufletul prea strâmt ori prea hain;
Trimis părinte-aveai privirea-ntoarsă
Ivit am fost dintr-o neatenţie dureroasă.

Să cred că ai făcut-o din adinsul?
Ciobit era în acea clipă tot cuprinsul
Sau vasul mic în care-ai pus sămânţa
Într-un pahar să vezi cum biruinţa

Nu va da greş nici chiar acolo când
Ogorul era o zarişte prigorii – zborul
îşi amânau – nu pricepeau zburând
smeritul suflet ce clipea visând…

…lua cunoaştere-n cântar-ogorul…
În bătălia lumilor cea mai mare
Cu trâmbiţaşii scos şi-arat-arare
Cu regi ţărani străbuni uitaţi pe zare

În adormire am ochii roşi de plâns
Storşi de aşii îndrăznirii la câştig
Şi pierdere-n declin şi iar (deşi mai rar)
Dar pus în jug să trag de timp avan…

Ci din a visului grădină culeg chin
Când de pe metrezul vieţii mă închin
Dorind să înţeleg misterul greului
În Joile nevoii asudând ca să le ţin…
ŞTIU CE NE CERI LA TINE-N CER
DAR NU ŞTIU SĂ LE ŢIN.

Ion Murgeanu

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

versuri noi

AUTOPORTRET CĂZUT
(Contorsiune)
Ştiu ce ne ceri dar nu ştiu să le ţin
Am sufletul prea strâmt ori prea hain;
Trimis părinte-aveai privirea-ntoarsă
Ivit am fost dintr-o neatenţie dureroasă.

Să cred că ai făcut-o din adinsul?
Ciobit era în acea clipă tot cuprinsul
Sau vasul mic în care-ai pus sămânţa
Într-un pahar să vezi cum biruinţa

Nu va da greş nici chiar acolo când
Ogorul era o zarişte prigorii – zborul
îşi amânau – nu pricepeau zburând
smeritul suflet ce clipea visând…

…lua cunoaştere-n cântar-ogorul…
În bătălia lumilor cea mai mare
Cu trâmbiţaşii scos şi-arat-arare
Cu regi ţărani străbuni uitaţi pe zare

În adormire am ochii roşi de plâns
Storşi de aşii îndrăznirii la câştig
Şi pierdere-n declin şi iar (deşi mai rar)
Dar pus în jug să trag de timp avan…

Ci din a visului grădină culeg chin
Când de pe metrezul vieţii mă închin
Dorind să înţeleg misterul greului
În Joile nevoii asudând ca să le ţin…
ŞTIU CE NE CERI LA TINE-N CER
DAR NU ŞTIU SĂ LE ŢIN.

Ion Murgeanu

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

SCRISOARE MOV

( O SCRISOARE DE COPIL )

LA RĂSCRUCEA DINTRE CER ŞI SFADĂ

ÎNTRE CER ŞI SFADĂ TRECEA LUNA
PE O STRADĂ
LA FERESTRA IURTEI ZÂMBEA UN COPIL.

ÎN PUSTA CEA PUSTIE A POPOSIT UN HUN.
FRUMOS LA CHIP ÎNSĂ „PARBIZUL”
E ÎNŞELĂTOR…CUM PREAVIZUL
CELORA MONTAŢI SĂ FACĂ RĂU…

„BUNICULE CE AI GREŞIT MATALE?
CHIAR NU GĂSIŢI O CALE
SĂ V-AŞEZAŢI LA UMBRĂ SUBT ALUN
(E SINGURUL ALUN DIN PUSTA MARE)

SĂ JUDECAŢI LA RECE PÂNĂ TRECE
MÂNIA HUNULUI CLOCOTITOARE
DACĂ FRUMOSUL HUN SE STĂPÂNEA
SLĂBEAI ŞI CERBIA LUI MATALE…

AŞA…DOI OAMENI MARI ŞI VĂ SFĂDIŢI
AŢI FI ÎN STARE SĂ MĂ ÎMPĂRŢIŢI
PE MINE ÎNTRE IATAGANE…UZUL
NU ESTE NOU S-A ÎNTÂMPLAT ISTORIEI

DE-ATÂTEA ORI
LA ALTE TRIBURI ŞI LA ALTE GINŢI…

TĂTICUL MEU ESTE ŞI DAC PE-O PARTE
VREAU SĂ-L ÎNTORCI LA FILA LUI DIN
CARTE UNDE E DAC…
ŞI SĂ VORBIŢI ACELEAŞI LIMBI…
FĂRĂ CUŢITE ŞI CARATE

DIN RĂU SE SE POATE ÎNTÂMPLA MAI RĂU
EU „BINEVESTITOR” AM FOST NĂSCUT
SAU POATE AŞA AM FOST MENIT
DE BUNUL MEU…MI-E DOR DE EL…
MAI CÂNTĂRIŢI CE AGREŞIT

ŞI CÂT ŞI PÂNĂ UNDE…FIECARE
„AŞA GRĂIT-A ÎNGERUL” PE-O RAZĂ
ORI POATE LE-A ŞOPTIT DIN VIS ÎN VIS
RĂZBONICILOR DE CHIRPICI…FĂRĂ SANDALE

(DE ZALE..ŞI ARMURI NICI VORBĂ)…

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

SOTII DE SCRIITORI RUSI

Fw: Soții de scriitori rusi
Dianu Viorel
To Meion.lazu@gmail.comfcostinescu@yahoo.com and 2 More…
Today at 5:01 PM

– On Wed, 7/9/14, Petre Cazangiu wrote:

> From: Petre Cazangiu
> Subject: Fw: Soții de scriitori rusi
> To: „Dianu Viorel”
> Date: Wednesday, July 9, 2014, 8:39 PM
>
>
> On Wednesday, June 25, 2014 9:06 PM, iulian
> popescu wrote:
>
>
> Bună seara!
> Iulian
> Popescu
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
>
> Cartea “Nevestele –
> Femeile din spatele monstrilor sacri ai literaturii ruse”
> (The Wives – The Women Behind Russia’s Literary
> Giants) este scrisa de catre Alexandra Popoff.
> Autoarea s-a nascut in Moscova, dar astazi traieste in
> Canada, iar sursa de inspiratie pentru acest roman a
> reprezentat-o mama ei care si-a dedicat intreaga viata in
> sustinerea carierei sotului ei, scriitorul Grogori Baklanov.
> Fiica lor a considerat ca acest comportament si aceasta
> dedicatie sunt specifice sotiilor scriitorilor rusi care
> si-au facut o meserie din cultivarea geniului sotilor
> lor. Autoarea realizeaza o incursiune in biografiile
> a sase femei extraordinare care si-au dedicat viata pentru
> desavarsirea operei sotilor lor: Sofia Tolstoi,
> Anna
> Dostoievski, Nadejda Mandelstam, Vera
> Nabokov, Natalya Soljenitin si Elena Bulgakov.
> Sotiile lor au trait momente dificile, traind alaturi de
> scriitori care au fost victimele politicii comuniste
> rusesti. Au indurat actiunile represive ale guvernului, au
> trait uneori la limita supravietuirii, au dus lipsa de bani,
> si-au sacrificat propriile cariere promitatoare, au fost
> stenografe, dactilografe, traducatoare, critici, editori,
> redactori, cercetatori, sfatuiori. Multe dintre
> operele acestor scriitori au reprezentat rezultatul
> parteneriatelor creative realizate impreuna cu nevestele
> lor. Pentru aceste femei, sa fii nevasta de
> scriitor a reprezentat o profesie in sine. Ele au fost
> “dadace de talente” cum o descria Tolstoi pe Sofia in
> “Razboi si pace”.
>
>
>
> Mariajul
> Sophiei Tolstoi cu Lev nu a fost unul tocmai usor! Desi i-a
> fost editor, traducator si redactor, Tolstoi nu si-a
> exprimat niciodata fatis recunostinta fata de ea. Cei doi
> isi citeau jurnalele personale, impartasind experientele
> atat in plan faptic, cat si in cel
> spiritual.
>
>
>
> Sophia a
> fost constienta de rolul si importanta istorica a jurnalului
> ei cu privire la informatiile despre viata si opera marelui
> scriitor, dar nu a incercat nici un moment sa ascunda sau sa
> schimbe adevarul, consemnandu-si parerile si ideile cu
> privire la tot ceea ce au trait si impartasit impreuna.
> Autorul si-a gasit sursele de inspiratie in viata de
> familie, in jurnalele si scrisorile Sophiei atunci cand a
> scris cele doua romane de referinta: “Razboi si pace” si
> “Anna Karenina”.
>
>
>
> Dupa
> publicarea celui din urma, Tolstoi a trecut printr-o criza
> morala acuta, a creat curentul tolstoistilor, incepnd sa
> blameze rolul si importanta banilor si averii, relatiile
> sexuale, implementand un fel de teroare nu numai domestica,
> dar si la nivel de mecenat. Ea l-a inspirat in personajul
> Kitty din romanul “Anna Karenina”. Dupa 19 sarcini, 3
> avorturi spontane si 5 decese infantile, ea avea o gramada
> de guri de hranit in momentul in care el a decis sa renunte
> la veniturile provenite din drepturile de autor , inclusiv
> la averea pe care o detinea, hotarand sa isi pastreze doar
> mosia Yasnaya Polyana. De la Sophia ne-a ramas o carte de
> memorii intitulata “Viata mea. Fragmente de
> jurnal”. Dostoievski evita sa sa inspire din viata de
> familie, Anna, sotia lui, fiind aceea care l-a sustinut in
> permanenta, chiar si in perioadele in care scriitorul,
> epileptic de altfel, era dependent de jocuri de noroc.
>
>
>
>
> La
> varsta de 20 de ani, mai exact, in octombrie 1866, Anna a
> fost angajata ca stenografa de catre Fyodor Dostoievski. In
> luna urmatoare a cerut-o de nevasta, iar ea a acceptat
> imediat. Asa cum povesteste in memoriile sale, Fyodor i-a
> impartasit subiectul unui nou roman solicitandu-i parerea cu
> privire la psihologia feminina. In romanul fictiv, un pictor
> batran s-ar fi indragostit de o tanara si ar fi intrebat-o
> daca ar fi posibil ca o tanara asa de frumoasa, cu o
> personalitate vesela, sa se indragoseasca de baranul artist.
> Anna a raspuns fara sa se gandeasca: orice este posibil, dar
> scriitorul a insistat: “Pune-te in locul ei pt un moment.
> Imagineaza-ti ca eu sunt pictorul, ma destainui tie si te
> intreb daca vrei sa fii nevasta mea. Ce ai raspunde?”, iar
> Anna a raspuns imediat: “As spune ca te iubesc si ca te
> voi iubi intotdeauna”. In februarie s-au casatorit si au
> parasit tara. In Baden,
> Dostoievski a pierdut la ruleta toti banii si bunurile,
> inclusiv hainele tinerei neveste. S-au stabilit la Geneva,
> iar dupa un an s-a nascut fiica lor care a murit 3 luni mai
> tarziu. In Dresda s-a nascut cea de-a doua fiica, iar dupa
> ce s-au intors la St Petersburg, Anna a
> mai dat nastere la inca doi baieti. Preluase
> deja toata averea familiei si gestiona cheltuielile,
> inclusiv negocierile cu privire la romanele ce urmau sa fie
> publicate au cazut in sarcina ei, iar in scurt timp au
> scapat de toate datoriile pe care Fyodor le facuse la
> jocurile de noroc.
>
>
>
> In 1881
> cand Dostoievski a murit, Anna avea 35 de ani si niciodata
> nu s-a mai recasatorit. Dupa moartea lui, ea a strans toate
> manuscrisele, scrisorile si documentele si a construit o
> camera speciala dedicata marelui scriitor in incinta
> Muzeului de Istorie. Anna i-a fost asistenta medicala,
> prietena, tovarasa de viata, dactilografa si iubita fiind
> singura persoana pe care se baza scriitorul. Tinea in mare
> taina un jurnal personal pe care l-a ferit de orice
> indiscretie posibila, chiar si de curiozitatea sotului ei.
> Dupa multi ani, un expert a descifrat jurnalul si a facut
> publica viata conjugala a celor doi. Anna apucase sa stearga
> toate insemnarile care l-ar fi pus in ipostaze jenante pe
> scriitor. Dostoievski i-a dictat ambele romane “Crima si
> pedeapsa” si “Fratii Karamazov” . Ulterior ea a
> publicat o carte cu “Amintiri”, dovedind astfel ca
> femeia din spatele lui Dostoievski era o persoana
> talentata si educata. Tolstoi si Dostoievski au fost rivali
> in viata literara si au evitat orice forma de contact, dar
> asta nu le-a impiedicat pe nevestele lor sa se sfatuiasca si
> sa se incurajeze reciproc in efortul lor de a-si sustine
> partenerii.
>
>
> Un alt
> personaj impresionant a fost Vera
> Nabokov,
> nevasta lui Vladimir Vladimirovich Nabukov, scriitorul
> vesnic nemultumit de scrierile sale si gata oricand sa
> isi arunce manuscrisele in foc. Vera era gardianul care
> ii pazea scrierile si incerca din rasputeri sa le salveze.
> Sotul ei avea o mare consideratie pentru Tolstoi, dar nu il
> suporta pe Dostoievski. Nevasta lui, femeie cu capul pe
> umeri, cunostea biografia celor doi titani ai literaturii si
> rolul pe care il jucasera nevestele lor in viata si opera
> lor. Nabukov spunea ca impreuna cu femeia de langa el
> formeaza “o singura umbra”. Vera era un
> intelectual rafinat cand a devenit nevasta celebrului
> scriitor. Cu toate astea,
> ea si-a facut din statutul de nevasta, editor si translator
> al operelor sotului ei un crez de viata, fiind sursa de
> inspiratie in multe din operele lui.
>
>
>
> Cei doi au
> format un parteneriat de succes in care femeia si-a dedicat
> viata talentului sotului ei, iar barbatul si-a dedicat opera
> sotiei lui. Frumos, nu-i asa? Femeia maritata timp de 52 de
> ani cu autorul celebrului roman “Lolita” a vrut sa faca
> ceva util si maret cu viata sa: sa-si ajute barbatul sa
> devina unul dintre titanii literaturii rusesti. Vera era o
> femeie curajoasa, pana acolo incat purta pistol pentru a-si
> apara barbatul in calatorii. Il insotea pretutindeni, chiar
> si la cursurile pe care acesta le tinea la Cornell, iar cand
> acesta nu putea veni, nu ezita sa ii tina locul. S-a dovedit
> intransigenta in negocierile contractelor de editare.
> Intotdeauna i-a fost primul cititor si primul critic al
> fiecarui roman care urma sa fie tiparit, la fel cum i-a fost
> muza, critic si translator. I-a corectat povestirile in
> limba germana, memoriile in limba franceza, poezia il limba
> italiana, sa isi
> recalibreze stilistic proza. Ea s-a dovedit a fi o femeie
> stranie, o nevasta conventionala cu o splendida inteligenta
> neconventionala.
>
>
>
>
> Scriitoarea Nadejda
> Mandelstam a fost sotia lui Osip Maldenstam. Provenea
> dintr-o familie de intelectuali evrei, mama ei facand
> parte din prima generatie de femei care au urmat cursurile
> Facultatii de Medicina din URSS. Nadejda a studiat pictura
> si a fost ucenica pictoritei Alexandra Exeter. La 20 de ani
> l-a cunoscut pe Osip si nu s-a despartit de el pana cand
> acesta a fost arestat in anul 1938. Ii era atat de devotata
> sotului, incat odata, fratele ei comenta ca ea si talentatul
> poet Osip Mandelstam devenisera atat de apropiati, incat ea
> parea sa se contopeasca in existenta lui, peirzandu-si
> personalitatea. Ea si-a privit fratele cu ingaduinta si i-a
> raspuns sec: “that’s how we like it!” In plina
> epoca stalinista, Nadejda a fost obligata sa memoreze o buna
> parte din opera sotului ei.
>
>
>
> Cea mai recunoscuta este epigrama
> despre Stalin, scrisa in 1933, epigrama care, recitata in
> multe locuri de catre autor, s-a dovedit un act de
> imprudenta care l-a costat libertatea. Iata epigrama in
> traducerea lui Emil Iordache:
>
> “Vietuim, dar sub noi tara tace
> mormant.
> Cand vorbim, nu se-aude macar un
> cuvant.
> Iar cand vorbele par sa se-nchege
> putin,
> Pomenesc de plaiesul urcat in
> Kremlin.
> Are degete groase si
> grele,
> Sunt cuvintele lui de
> ghiulele.
> Rad gandacii mustatilor
> strambe
> Si-i lucesc a napasta
> carambii.
> Are –o turma de sfetnici cu gaturi
> subtiri –
> Semioameni slujindu-l
> umili-
> Care suiera, miauna, latra
> caineste,
> Numai el, fulgerand,
> hacuieste.
> Potcovar de ucazuri, forjeaza
> porunci:
> Glont in ochi, glont in frunte si
> glont in rarunchi.
> Orice moarte-i desfata
> deplin
> Pieptu-i larg de cumplit
> osetin”
> Osip a murit in Gulag in anul 1938.
> Nadejda si-a dedicat restul vietii recuperarii operei
> poetului. Totodata este autoarea unor memorii publicate si
> in Romania: “Speranta impotriva sperantei” si
> “Speranta abandonata”.
>
>
>
> Natalia Soljenitin
> a fost un PR-ist dedicat promovarii operei
> sotului ei, scriitorul Aleksandr Soljenitin. Acesta a fost
> inrolat in Armata Rosie si chiar a fost decorat de doua ori.
> Natalia l-a intalnit pe scriitor cand acesta era deja
> celebru, ca urmare a succesului pe care il avusese romanul
> “O zi din viata lui Ivan Denisovich”. Ea avea 28 de ani
> si era doctoranda. In “Iubeste Revolutia” el a povestit
> experientele din timpul razboiului si indoielile cu privire
> la fundametele si valorile morale ale regimului sovietic. A
> fost arestat si trimis in lagarul de munca vreme de 8 ani.
> Natalia a divortat si a plecat in America impreuna cu fiii
> lor. Corespondenta cu fostii detinuti politici l-au
> determinat sa inceapa cercetarea la proiectul unui nou
> roman, “Arhipelagul Gulag”. I s-au confiscat mai multe
> manuscrise, si cu toate astea, I-au fost
> publicate in Occident romanele “Primul cerc”,
> “Pavilionul cancerosilor”, iar mai tarziu,
> “Arhipelagul Gulag”.
>
>
>
> In 1974 i s-a ridicat cetatenia sovietica si
> s-a stabilit impreuna cu Natasha in America. Ea a
> efectuat ample cercetari pentru romanele lui istorice,
> ocupandu-se de editarea operei lui. Traind intr-un sistem
> politic restrictiv, ea a luptat contra cenzurii, a pastrat
> arhivele operelor sotului ei ilicit, riscandu-si libertatea
> si viata pentru ca ele sa fie publicate in Occident. Dupa 16
> ani de exil, i s-a redat cetatenia rusa in 1990, iar 4 ani
> mai tarziu s-a intors impreuna cu sotia in Rusia. A militat
> pentru restaurarea monarhiei si a murit in casa de tara din
> Triote-Likovo.
>
>
>
> Povestea Elenei si Mihail
> Bulgakov este una romantica. Mihail Afanasievici
> Bulgakov a absolvit medicina, a fost medic in timpul
> Primului Razboi Mondial, publicand dupa incheierea acestuia
> romanul “Insemnarile unui tanar medic”. Inca din
> perioada studentiei s-a casatorit cu Tatiana Nikolaevna
> Lappa de care a divortat dupa 11 ani de casatorie ca sa se
> insoare cu Liubov Evghenevna Beloserskaia. Desi a reusit sa
> publice cateva romane si piese , cenzura stalinista a oprit
> de la publicare multe dintre lucrarile sale. Deja se
> impusese drept un scriitor de exceptie, iar puterea
> comunista il considera “autor antibolsevic” si
> “dusmanos”. Deoarece nu i se mai publica nimic, a depus
> numeroase cereri de emigrare, dar toate au
> ramas fara raspuns. Scrisoarea pe care acesta i-a
> trimis-o lui Stalin a ramas in istorie drept model al
> disidentei asumate. A urmat un nou divort si nu dupa mult
> timp s-a
> indragostit de Elena Sergheevna Shilovskaia. Intalnirea
> dintre cei doi protagonisti a fost un exemplu clasic de
> dragoste la prima vedere. Ea era maritata cu locotenentul
> Yury Mamontovich Neelov, iar casnicia lor era fericita si
> cuminte avand impreuna 2 copii.
>
>
>
> Pe Mikhail Bulgakov l-a intalnit in
> casa artistilor Moiseenko si, desi a incercat sa il evite
> vreme de un an, Elena a realizat ca nu poate trai fara el.
> Dupa un an si jumatate de framantari, a decis sa divorteze
> si imediat dupa pronuntarea divortului s-a casatorit cu omul
> pe care il iubea. Jurnalele ei au reprezentat reale surse de
> inspiratie pentru scriitor, iar personalitatea ei a inspirat
> personajul Margareta. Bulgakov a murit in 1940, dupa o boala
> care l-a macinat. Pe patul de moarte, orb si suferind, i-a
> dictat sotiei sale ultimile modificari la romanul
> “Maestrul si Margareta”. Elena a transcris operele sale,
> iar dupa moartea lui, a continuat sa ii promoveze si sa ii
> publice operele in intreaga lume.
>
>
>
> sursa:blogosfera

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

excelsior

 

IT & C

Plopul din Rafaila – Vaslui este batran de 550 de ani

Un

 

plop de pe vremea lui Stefan cel Mare este inca verde. De-a lungul timpul copacul a fost trasnit si a ars de nenumarate ori si totusi, inca mai este verde. Maria Chiriac, director executiv la Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui ne-a declarat ca: „In evidentele noastre plopul de la Rafaila are o vechime de 550 de ani. Este monument al naturii, protejat de lege. Stim ca a fost afectat de un incendiu in 1997, dar ca este inca verde”.

 

 

„Dumnezeu dă mâini, dar nu construieşte poduri”

Dacă ni se cere imposibilul şi să ne îndumnezeim, înseamnă că ni se cere să facem şi minuni, la rîndul nostru.

– Înţelepciunea popoarelor de mult a înţeles că între prostie şi credinţă e o prăpastie.

Proverbul german: Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonierul trebuie să fie la cîrmă; proverbul englez: Dumnezeu dă mîini, dar nu construieşte poduri; proverbul danez: Dumnezeu hrăneşte păsările care dau din aripi; proverbul ceh: cel căruia Dumnezeu i-a descoperit locul unde se află o comoară trebuie s-o scoată singur din locul acela; proverbul basc: Bunul Dumnezeu e bun, dar nu-i prost. Ioana d’Arc: să trudim, Dumnezeu va trudi.

– Dacă ni se cere imposibilul şi să ne îndumnezeim, înseamnă că ni se cere să facem şi minuni, la rîndul nostru: să prefacem apa de rînd în vin ales; sărăcia pămîntului în belşug; scaieţii, ciulinii şi pălămida în roade şi trandafiri; meschinăria în mărinimie, neîncrederea în voioşie; nepăsarea în bunătate samarineană; făţărnicia şi legalismul în dragoste şi flacără; cîrciuma în castel şi bordeiul în salon. Prin purtările şi prin strădaniile noastre.

*w

 

ww.doxologia.ro/cuvinte duhovnicesti

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

RUGĂCIUNEA DE DUMINICĂ

Duminica a 7-a dupa Rusalii
– Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum –

Ev. Matei 9, 27-35; 9, 1

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

Predici:

Sf. Ioan Gura de Aur
Sf. Teofan Zavoratul
Pr. Teofil Paraian
Pr. Nicolae Steinhardt
Pr. Cleopa

 

 

Vindecarea a doi orbi si un mut in Capernaum

Vindecarea a doi orbi si un mut in Capernaum – Duminica a 7-a dupa Rusali

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!

Binecuvantati si dreptmaritori crestini in sfanta biserica a Domnului nostru Iisus Hristos. Asa cum a binevoit Domnul, Mantuitorul Hristos, in Duhul Sfant, impartasindu-se pe El noua pentru ca viata Lui sa fie viata noastra, ne-a impartasit intai din cuvantul lui Dumnezeu si apoi din trupul si sangele Lui. Asa si noi ne impartasim intai din cuvantul dumnezeiestii Evanghelii si apoi, fara indoiala cei care randuieste Domnul sa fie vrednici, se impartasesc si din trupul si din sangele Lui. Deci acum ne impartasim din cuvantul Lui dumnezeiesc si asa sa-l primim, cum zice dumnezeiescul apostol Petru: “Sa primeasca omul cuvantul din Dumnezeu- Cuvantul pentru ca si voi, cuvintele voastre pe care le rostiti, sa fie ca din cuvantul lui Dumnezeu”.

Atunci, iubitilor, in vremea aceea aflandu-se Mantuitorul in Capernaum si vestindu-se in tot tinutul acela prezenta Lui, doi orbi se tineau dupa El strigand: “Miluieste-ne, fiul lui David, miluieste-ne pe noi”. Trebuie stiut – Mesia – era un cuvant care il numea pe Mantuitorul, caci evreii stiau ca Mesia, adica unsul lui Dumnezeu, Hristosul, se va intrupa si naste din semintia lui David, psalmistul, profetul si imparatul David. De aceea cand vom auzi totdeauna in evanghelie cuvant, sa stim si sa cunoastem ca si aceasta chemare se adresa lui Iisus Hristos contemplat, vazut, inteles ca Mesia, adica unsul lui Dumnezeu.

Si a intrat Iisus in casa, dar iata orbii s-au tinut dupa El, au intrat si ei imediat dupa Dansul, iar Iisus i-a intrebat, asa cum ne-ar intreba pe noi, atunci ca si astazi – El care este etern: “Credeti ca Eu va pot salva, va pot da vedere? ca pot raspunde feluritelor voastre dureri, cautari, izbavindu-va de un chin care va stapaneste, credeti?” Zis-au Lui orbii: “Da, Doamne.” Erau ei total orbi? Inlauntru, duhovniceste nu erau orbi, ei vedeau (ca dovada ca L-au numit pe Iisus, Fiul lui David) si atunci cu acea credinta launtrica au raspuns: “ Da, Doamne.” Acea credinta adanc vazatoare.

Si atunci Iisus s-a atins de ochii lor zicand, sa retinem cuvantul: “Dupa credinta voastra fie voua” si li s-au deschis ochii, dupa creinta lor. Astfel la harul Lui a raspuns creinta lor si in aceasta unire s-a nascut in ei lumina. Sa nu uitam nici o clipa acest har. Asa se naste lumina, in aceasta unire, asa se naste viata.

Dar Iisus le-a poruncit cu asprime zicand: “Vedeti nimeni sa nu stie!”. Uneori insa ii trimitea Iisus, ca pe vindecatul de demon al Gadarenilor. Atunci, vindecatul l-a rugat pe Iisus sa-l lase sa mearga dupa Dansul, dar Iisus stiti ce i-a spus: “Mergi si vesteste despre tot binele pe care ti l-a facut tie Dumnezeu”.

Deci pe vindecatul de demon il trimite sa propovaduiasca, il face apostol; aici, celor care fusesera orbi le spune cu asprime: “nimeni sa nu stie”.

Uneori insa ii trimitea Iisus ca pe vindecatul de demon al Gadarenilor. Atunci l-a rugat vindecatul pe Iisus sa-l lase sa mearga dupa dansul, dar Iisus, stiti, ce i-a spus: “Mergi si vesteste despre tot binele pe care ti l-a facut tie Dumnezeu”. Deci pe vindecatul de demon il trimite sa propavaduiasca, il face apostol; aici, celor care fusesera orbile spune cu asprime: “Nimeni sa nu stie”.

Pentru fiecare moment era o taina si un rost al cuvantului dumnezeiesc pentru ca fiecare, si suflet si loc si timp si moment, isi au o originalitate a lor. Nu staruim acum asupra acestui fapt . Zice Sfanta Evanghelie mai departe: iesind orbii, fostii orbi, caci acum vedeau. Cand s-au deschis ochii lor pe cine au vazut intaia oara? S-au deschis ochii la fata lui Hristos si asa cum L-au vazut nu puteau sa taca, impartasindu-se ei lumina din lumina.

O Doamne, ce fericiti! Dar sa nu credem ca pe noi ne lasa mai putin fericiti, trebuie doar sa avem credinta, sa credem. Si au vestit in tot tinul acela. Nu ni se spune ca i-ar fi pedepsit Dumnezeu pentru aceasta. Iarasi se deschide o taina. Una le spune orbilor Hristos, alta fac ei. Dar ei nu au facut-o impotriva luminii lui Dumnezeu. Au marturisit impartasirea luminii, pentru ca au vrut sa o cumoasca si altii. Sa impartaseasca lumina din lumina lui Hristos. Si plecand ei iata au adus un nou mut, dar se mai adauga ceva: avea demon; la orbi nu se mentioneaza insa la mut Evanghelia spune ca avea demon, adica duhul cel rau. Demonul i-a amutit graiul. Si deodata, vedeti, cuvintele Evangheliei se implinesc, fostii orbi graiesc pregatind pe mut. Fostii orbi strigau infruntand pe demon, rusinau pe demon.

Acesta este talcul, cred, ca pe de o parte Mantuitorul din smerenie le spune sa taca, pentru ca sa vina un mut si ei insisi sa rusineze pe demon care facea sa-l amuteasca, iar Mantuitorul scoate demonul si mutul graieste preamarind pe Dumnezeu si muultimile se minunau si graiau: “Niciodata nu s-au aratat in Israel asemenea fapte minunate”. Fariseii insa sarmanii neintelegand ziceau: “Cu domnul demonilor scoate pe demoni”.

Pacatul cel mare este impotriva Duhului Sfant, cum il numeste Mantuitorul, adica a nu simti, a nu vedea cu ochii duhului puterea Duhului Sfant pentru care psalmistul se ruga: “Duhul Sfant nu-l lua de la mine, Doamne”, oricat de decazut am ajuns, dar nu-l lua de la mine, pentru ca numai in Duhul Sfant pot sa vad, pot sa cred, pot sa ma rog, pot sa fiu ceeea ce Tu m-ai zidit, sa fiu chip al Tau.

Sarmanii!”cu demonul demonilor…”, asa cum dintre noi suntem multi care cand vedem ceva bun la un semen al nostru nu vedem binele, vedem tot raul. “Este o mare durere sa nu vezi binele in tine”, zicea un scriitor. Sa nu vezi binele in tine sau un alt fapt bun al cuiva, in orice pozitie s-ar afla.Sa nu vezi binele, sa vezi nmai raul si sa te gandesti: cine stie din ce motive a savarsit acest lucru.Este semnul unui tragic fariseism. Este posibil sa fii orb trupeste si sa nu fii orb sufleteste. Doamne, nu cunoastem noi un orb in tara noastra care vede mai bine decat orice om, parintele Paraian. Ca orb a facut teologia si luminat de Duhul Sfant da sfat si tarie atator suflete. Sau dintre Sfintii Parinti, Didim cel orb, care a scris o carte “Despre Duhul Sfant”.

O Doamne, toti cei care te-au cumoscut ca Tu esti lumina. Plansul nostru al tuturor este pentru orbirea noastra lantrica. La aceasta orbire ar trebui sa cugetam toti, sa ne intrebam cugetand si la cuvantul Mantuitorului, la pilda semanatorului, cand ucenicilor le spunea “voua va eate dat sa cunoasteti tainele imparatiei”, pentru ca ei, fariseii, oamenii ceilalti “vazand nu vad si auzind nu inteleg”.

Sa nu vezi, dar cum s-a petrecut aceasta? Am citit de curand un cuvant al Sfantului Grigorie de Nissa care m-a patruns adanc. Vorbind despre caderea parintilor nostri Adam si Eva, spune el: “Cum e cu putinta sa nu vezi pacatul? Pacatul care inseamna despartirea de Dumnezeu prin pacatul de baza: orgoliul, mandria care nu pune in centru pe Dumnezeu, ci eul, egoul omului, ca si cum omul ar fi centrul si si-ar da singur fiinta si sens existentei sale, el si-ar fi pus pentru sine un inceput.

Ganditi-va la ideologiile acelea care au provocat revolutia franceza in 1879. Voiau sa puna inceput lumii; iar in 1917 la fel. Aceste ideologii s-au apropiat una de alta, adica cea din urma de cea dintai, iar cea dintai de demon.

Revin la ceea ce marturiseste Sfantul Grigorie despre cum s-a nascut starea de pacat. Eu sunt chemat sa am privirea catre Dumnezeu, asa cum a fost zidit Adam, dupa chipul Fiului Sau. Zice Evanghelia: “La inceput era Cuvantul”; dar Cuvantul e Fiul lui Dumnezeu, e Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu. “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu”. In limba greaca este o prepozitie – pros, adica spre, cuu fata spre Dumnezeu; deci Fiul lui Dumnezeu e cu fata spre Dumnezeu, iar noi, cei ziditi dupa chipul Lui, asa suntem randuiti sa fim: cu fata spre Dumnezeu, cu fata spre lumina. Si atunci caderea este intoarcerea de la lumina lui Dumnezeu; cum talcuiesc Parintii: Daca esti cu fata spre lumina te impartasesti de lumina; asa cum stand cu fata spre Soare te impartasesti din lumina lui. Daca lasi o clipa sa cada pleoapele peste ochi, atunci nu s-a stins in tine izvorul luminii, dar nu mai vezi. Tu singur voind sa inchizi ochii te inchizi luminii, inchizi prin pleoapele tale intrarea luminii lui Dumnezeu in tine; te-ai inchis atunci in intuneric. De aceea si povestea aceea populara, cu omul care se lupta sa aduca cu un vas lumina de afara inauntru.Si cineva i-a zis: “Mai omule, sarmanul de tine, deschide undeva niste ferestre!”. Si a deschis omul derestrele pe care insa intra lumina, dar putea sa intre si moartea. Moartea intra, cum spune Scriptura, prin ferestre, adica prin simturi. Si zice un cuvant uluitor, o talcuire a Scripturii data de Sfantul Grigorie de Nyssa: “Omul a fost trimis afara din Rai fara casa”. Atunci , care era casa? Raiul.

Cand citim mai adanc in Scriptura mai constatam ceva: ca Dumnezeu L-a facut pe om din tarana, a suflat suflare de viata si s-a facut suflet viu purtator de har, devenind sufletul lui, tron al Dumnezeului celui viu si ochiul lui Dumnezeu, impartasit de har. Si a zidit Dumnezeu gradina cea din Eden – Raiul; si spune: “A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a dus in gradina cea din Eden ca s-o lucreze si s-o pazeasca”. Cuvantul este cu talc adanc.Deci l-a dus in Rai, l-a dus in aceasta casa dumnezeiasca din afara Raiului, in casa lui Dumnezeu, dar raspunzand omul ispitei sarpelui; l-a trimis afara fara casa. Din lumina in intuneric. Asa s-a nascut in om de la sarpe, de la demon, inceputul patimilor si inceputul orbirii; Fiecare ar trebui sa cugetam in clipa aceasta sa ne alcatuim constiinta de sine, altfel spus statutul nostru fundamental, constiinta noastra prin care sa aflam pentru ce traim, pentru muncim, pentru ne jertfim, de unde venim, cum sa petrecem si cum sa fim neincetat. Caci iata acesta este intelesul: Dumnezeu l-a dus pe om in Rai, deci s-a savarsit o mutare, o trecere. un suis si ca existenta noastra este neincetat un suis. Trebuie sa cunosti odata obarsia ta, originea ta. Sfantul Maxim spune: “Inceputul pacatului este in inteligenta. In intelectul omului, in cugeterea omului” si anume s-a imbolnavit mintea omului, s-a imbolnavit constiinta lui. Cum adica? Omul s-a intunecat in originea lui, in obarsia lui, a uitat de unde vine., cine l-a zidit pe el. Acesta este inceputul pacatului, faptul ca omul nu-si mai cunoaste originea lui, obarsia lui. Aceasta este poate tragedia tragediilor.

Deci fiecare sa cugete la acest fapt fundamental, la statutul sau, la constiinta sa, la ce este el ca fiinta. Spune un om chinuit sufleteste: “ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. Ori Scripturile si Parintii ne invata si ce suntem si ce trebuie sa fim.

Ce spune Scriptura in privinta aceasta? Intai si inainte de toate, Dumnezeu este lumina si Dumnezeu eate iubire. Dumnezeu eate lumina si nici un intuneric un este in El, spune sfantul apostol si evanghelist Ioan, (Scrisoarea I, cap.1, vers.5 si cap.4 vers.8 ): “Dumnezeu este iubire”. Deci Dumnezeu este lumina si iubire si ne-a creat pe noi dupa chipul lui si in vederea nesfarsitei asemanari cu El, ( atunci si omul in obarsia lui este lumina si este iubire) si ne-a asezat in Rai casa a luminii si casa a iubirii dumnezeiesti. Acesta esta faptul capital pe care trebuie sa-l stim, omul nu aspira simplu dupa lumina, ci aspira dupa lumina pentru ca el insusi a fost zidit din lumina si din iubire, si lumina cu iubirea impreuna alcatuiesc existenta, si viata in Dumnezeu si in noi si nu numai lumina ci si iubire deoarece lumina fara iubire este searbada, este seaca, poate sa si ucida. Nu au spus fariseii in fata lui Pilat “noi lege avem” si legea era lumina lor. Ganditi-va, adancul din noi este de nedistrus, este lumina divina, dar si iubire. Deci lumina si iubire, tot ce cunosti sa impartasesti in iubire. Acesta este statutul nostru fndamental de a fi lumina si iubire si de a fi fost asezati in casa luminii si in casa iubirii lui Dumnezeu.

Sa cugete omul cu toata staruinta la patimi; sa stie ca el este lumina si casa a luminii si ca pacatul este intuneric. Cand l-a asezat Dumnezeu pe om in Rai (si talcuim adeseori cuvantul acesta, porunca lui Dumnezeu) i-a zis: “gustati din toti pomii gradinii”. Cum talcuieste Ioan Damaschin, parintele nostru: “Suie-te prin toate fapturile la Mine si gusta-ma din toate pe Mine, viata cea adevarata”. Gusta-Ma pe Mine – impartaseste-te neincetat din Mine, ca intr-o euharistie. Asa a fost facut omul – sa se impartaseasca din toate fapturile, din ele, din Dumnezeu, din lumina divina, din ratiunile divine, din ratiunile lor dumnezeiesti; contempland, ca Filocalia. Stiti care sunt treptele Filocaliei: intai incetarea patimilor si apoi luminarea. Adica sa vezi in toate fapturile lumina lor dunmnezeiasca raspandita catre fiecare faptura, care luminita ei, un rost al ei. Asa cum contemplam noi florile, holdele de grau, muntii, brazii – contemplam atunci frumusetea iubirii dumnezeiesti ca sa ajungem apoi la lumina eterna. Asa “gusta-Ma pe Mine din toate” – si sa sporesti atunci din lumina in lumina. Aceasta este chemarea: sa te intrebi: Am sporit in clipa aceasta cu un nou inteles al trupului din lumina in lumina? Si spuneam catrebie sa gandeasca omul si sa analizeze intotdeauna orgoliul, cel dintai pacat al demonului. Cum zice sfantul apostol Pavel cand scrie lui Timotei, episcopul: “Pe cel de crand botezat sa nu-l faci imediat episcop (sau preot) ca nu cumva sa cada in trufie” – deci in osanda diavolului. Si spune Apostolul ca diavolul este originea pacatului, originea caderii noastre. Orgoliul – si odata cu orgoliul, cu iubirea de sine toate patimile – ne asaza pe noi in intuneric.

Reflectam zilele acestea ceva mai adanc la cuvantul lui Dumnezeu: “Gustati din toti pomii gradinii” – deci “Suie-te prin toate fapturile, gusta-Ma din toate pe Mine viata cea adevarata” sau cum zice psalmistul: “Gustati si vedeti ca bun este Domnul”; sau cum gustam noi din sfanta impartasanie. Ar trebui aici sa gandim si de ce spune Mantuitorul ca postul si rugaciunea izgonesc demonii. Inca o data sa reflectam gustarea euharistica fata de lacomia pantecelui, fata de acea stare care a fost cum se spune: “Dumnezeul lor e pantecele”, deci numai atat. Ce a insemnat gustarea, de ce a pus Dumnezeu la inceput postul? “ Din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci”. Undeva la n popor in Apus se spune ca moartea sta in stomac, in lacomie.

Este de crezut ca omul era chemat prin suflarea harului Duhului Sfant , pe care l-a primit cand i s-a dat suflare de viata sa transfigureze trupul acesta si sa guste euharistic din fapturi. Daca omul de la inceput ar fi invatat porunca: “gustati euharistic dumnezeieste” nu s-ar fi nascut bolile si nu s-ar fi nascut atata stricaciune in trupul nostru. Alta era stare noastra originara,. Iertati ca dezvalui si acest fapt: niste studenti la teologie il intrebau pe profesor acum vreo treizeci de ani, pe parintele Nicolaescu, daca Hristos luand firea noastra trupeasca a luat si toate aceste afecte ale noastre: foamea, setea si celelalte. De buna seama ca le-a luat pe toate, dar alta era starea in Hristos, Care era fara de pacat. A luat toate ale noastre dar fara de pacat. De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur (in moliftele lui) spune ca Mantuitorul “cu preacurata si sfanta Lui scuipire facand tina a deschis ochii orbului”. Toate erau sfinte in Hristos. Asa va fi omul in eternul viitor cand va iesi din intuneric, caci toate patimile sunt intuneric. Cand esti in desfranare atata vezi, esti obsedat si posedat atunci, in acea clipa. Si spune Apostolul: “iubirea de arginti e radacina tuturor rautatilor”; apoi tristetea cand te chinuie un gand, o patima, un esec, un cuvant al cuiva care socotesti ca te-a jignit, apoi toropeala aceasta, lenea spiritului. Spun unii: nu ma mai pot ruga, nu mai pot dormi, nu se mai trezeste inima mea. O, Doamne! Spune un parinte al bisericii ca aceasta lene face viermi, ca este inceput iadului. Apoi mania, ura, invidia. Este atat de simplu: cand urasti pe cineva, mai vezi ceva bun in el? Nu. Si nu este chiar nimic bun in el?

Scriptura spune ca l-a trimis Dumnezeu pe om afara din Rai, dar cum talcuieste Sfantul Grigorie, totusi, zice ca l-a asezat in preajma gradinii Edenului ca sa doreasca neincetat sa se intoarca; si nu este ucis in nimeni chipul lui Dumnezeu, caci nu poate sa ucida ceea ce este de neucis, si anume sufletul pe care l-a facut Dumnezeu prin har sa fie nemuritor. Si atunci tu in ura ta nu vezi decat raul, intunericul din tine, nu vezi si ce are bun aproapele tau caci te-ai inchis in tine. Apoi frica, slava desarta, toate aceste patimi, pacatele impotriva Duhului Sfant care ucid sufletul, credinta, nadejdea, dragostea. Spune Mantuitorul: “nu va temeti de cei care va ucid trupul ci de cei care ucid sufletul”.

O, iubitilor, cat m-as ruga pentru d-voastra si pentru noi toti, sa ne temem de cei care ne ucid sufletele, care ne alunga in moarte inainte de a muri, caci moartea in suflet incepe, dar si invierea tot in suflet incepe si incepe cu lumina. Si toate virtutile sunt lumina, toate poruncile lui Dumnezeu sunt lumina. Zice rugaciunea de dimineata pe care o citeste preotul cand se citesc cei sase psalmi la strana: “Doamne, de dimineata alearga duhul nostru catre tine Dumnezeule, pentru ca lumina sunt poruncile Tale. Cuvintele Tale, faclie picioarelor mele. Invata-ne pe noi Dumnezeule dreptatea Ta. Lumineaza ochii gandurilor noastre”. Deci ochii duhului nostru sa fie deschisi ca lumina dinlauntru sa nu piara. Sa planga tot sufletul pentru intunericul care sta inintea noastra si inlauntrul nostru ca nu cunva “sa adormim in pacate spre moarte”. Risipeste, Doamne, orice lene de la inimile noastre, daruieste soarele dreptatii si pazeste viata noastra cu pecetea Sfantului Duh! De aceea la botez se pecetluiesc toate simturile. Copilasul are simturile trupesti; atunci de ce se mai pecetluiesc? Tocmai ca sa se deschida simturile dinlauntru. Se pecetluieste la frunte copilasul ca sa se deschida mintea lui, cum spune Apostolul: “sa avem mintea lui Hristos”; se pecetluieste apoi ca sa se deschida inima…

O, iubitilor, scria Pavel corintenilor: “In inima noastra este largire; nu sunteti la stramtorare”. O, inima ta, crestine, sa fie deschisa, sa imbratisize tot sufletul omenesc! Se pecetluiesc ochii, urechile, narile, toate simturile ca sa se deschida dinlauntru vederea duhovniceasca, auzul duhovnicesc. “Auzului meu vei da bucurie si veselie” – zice Psalmistul. Si toata faptura ta sa fie de aici lumina, caci daca ai de aici lumina “intunericul e cel mai dinafara”.

Eram odata intr-o gara mare si asteptam pe cineva. Erau multe lumini, beculete, fel de fel, dar deodata mi-am zis: Ce inseamna intrnericul cel mai dinafara? Si am simtit atunci ca inlauntru, acolo trebuie sa lumineze lumina cereasca, lumina divina iar noi sa ne simtim ca o casa a luminii. In fiecare gand dumnezeiesc sa simtim ca este lumina, in fiecare virtute: credinta, nadejdea, dragostea, dreptatea – toate acestea sa simtim ca sunt lumina si ca noi traim in ele. Doamne, iti multumesc ca ma aflu in lumina – si cand ma rog se intampla si aceasta.

Am stat de vorba acum de dimineata cu cineva: Dumneata cand citesti rugaciunea gandesti? Cand zici Tatal nostru: Doamne ce inteles adanc, ceresc! – il numim Tata al nostru, deci avem acelasi tata, acelasi Parinte ceresc; si atunci noi toti suntem fiii Lui. Gandesti asa? ca esti fiu al Parintelui ceresc? A inceput sa tresara. Si, mai departe, zicem al nostru; ce inseamna? Ca intre noi suntem frati. Si mai departe “Sfinteasca-se numele Tau” – Sfant e numele Tau si numele tau sa ma sfinteasca. Mai departe: “Vie imparatia Ta” – tu sa fii imparat, imparatul inimilor, al sufletelor noastre. “Fie voia Ta” – nu a mea, ca Tu voieste numai binele, Doamne. “Precum in cer asa si pe pamant” – O, Doamne, sa devina pamantul oglinda a cerului!… Daca toti ne-am ruga si am gandi cugetand adanc, atunci incetul cu incetul din aceste puncte de lumina, din fiecare, s-ar raspandi mult mai multa lumina. De ce rugaciunea sa o facem cu mintea in inima? Pentru ca sa fim fii ai luminii.

Undeva la un spital stau scrise, intiparite in zid de catre un bolnav, aceste cuvinte: “Doamne, vedeam si visam in tineretea mea si ceream lui Dumnezeu putere ca sa ma realizez si sa am succes, reusita, dar Dumnezeu m-a lasat in slabiciune. De ce? Ca sa invat smerit si sa-L ascult pe El, sa vad ca puterea e de la El. Ma vedeam in stare sa fac lucruri mari, cucerind lumea si m-am trezit deodata bolnav si infirm, ca sa fac nu lucruri mari, ci lucruri bune. Ma vedeam in bogatie sa fiu fericit, si iata-ma sarac, ca sa fiu nu bogat, ci intelept. Voiam maretie, sa am slava oamenilor si am cazut in slabiciune, ca sa ma impartasesc de voia lui Dumnezeu, de slava Lui. Ma vedeam in tinerete cu o fiinta bogata langa mine si nu mi-a fost asa; in schimb deodata inima mea s-a deschis catre intreaga lume – si catre cei bogati si catre cei saraci; si catre cei mari si catre cei mici. Ma vedeam asa, in stralucirea acestei lumi, si am inteles ca stralucirea vine din launtru, nu din afara. Si atunci, rugaciunile mele erau din adanc, adanc la care eu nu cugetam. Acel dar mi l-a dat Dumnezeu, si anume de a fi in lumina” – in lumina Ta, Doamne, Tu care ai spus: “Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine dupa Mine nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii”. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

 

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

RUGĂCIUNEA LUI IISUS
Ev. Ioan 17, 1-13

RUGĂCIUNEA LUI IISUS

1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicînd ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
2. Precum I-ai dat stăpînire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Şi aceasta este viaţa veş­nică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pămînt; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvîrşit.
5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvîntul Tău l-au păzit.
7. Acum au cunoscut că toate cîte Mi-ai dat sînt de la Tine;
8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sînt.
10. Şi toate ale Mele sînt ale Tale, şi ale Tale sînt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
11. Şi Eu nu mai sînt în lume, iar ei în lume sînt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum sîntem şi Noi.
12. Cînd eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decît fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

(PISICA!…ÎNCURCĂ ANOTIMPURILE)…

cropped-fiulratacitorgr

 

 

„PENULTIMELE” de Ion MURGEANU

PISICA PE ACOPERIŞ
(romanţă inutilă)

Şi da şi nu şi mai mult da
Aşa intra în viaţa mea
Pe trecere la stop cum traversa
Cu mers uşure şi galiş!
Pisica pe acoperiş…

O chema Lili, Liliana;
I-am spus că sunt de meserie-ndrăgostit.
Şi ea mea spus că-i treaba mea
Se simte bine;
Chiar nu avea niciun iubit.

Fii floarea mea de cactus Liliana!
Mi-a spus că pot să-i spun din prima Lili.
Oh, liliacul înflorit şi-a ridicat sprânceana
„Oare-i adevărat ce voi fi auzit?”

O blondă ca un aur copt ca vinul
Vechi de la Cotnar ca lanul
Când dă în pârg; trecuse anul
Iar eu mergeam la Lili „primul”
Voit intram ca ultimul venit.

Pe urmă mi-am făcut reproşul
Că-n loc să-l dreg stricasem borşul.
O invitase C, la noi; ce arvanit
Dat naibii; o făcuse-anume.

Cum sta pe canapea cu alţii Da şi Nu
Şi mai mult Da cu-atâta lume
Ea şi soţia mea şi-au spus pe num
Şi nu ştiu cum s-au şi-ndrăgit…

Şi da şi nu şi mai mult nu
După serată am luat-o de la capăt cu vrăjirea
Îi promiteam Parisul venea toamna
Ea mă-ntreba „Ce o să zică Doamna?”

Fiind şi singuri toamnă pe furiş
O sărutam să-i simt din nou dulceaţa
Stupoare: Lili era însăşi gheaţa.
Şi da şi nu şi nu şi eu şi tu şi truli truli

Se spulberase visul cu Parisul;evitasem sfada
Făceam curând 60 de ani,când blonda Lili
Pe-o frunză de arţar chiar din Canada
O ilutrată mi-a trimis; o am citit
Pe trecere la stop deloc nostalgic dar „golit”.
Ce repede trec dragostele; amintiri de amintit.
Dintr-un jurnal de pe dulap, găsit pieziş…

Pisica pe acoperiş…

IM („Jurnalul de pe dulap”)

TE IUBESC MUT DAGMARA

TE IUBESC MUT DAGMARA, CÂT DE MULT TE IUBESC;
TE IUBESC CÂT MAREA; TE IUBESC CÂT CERUL;
E DULCE AMARA ATINGEREA TA;
CA UN FLUTURE DUMNEZEIESC;
CA MAREA-N MAREE;
FLUXUL MĂ NINGE; REFLUXUL
CU BUZA TA MĂ ATINGE; ŞI VINE CURÂND
ŞI TAIFUNUL: DIN DOI FACE-VOM UNUL.NU CREZI?!
SAU POATE NU VREI.
ATUNCI TU NU SIMŢI TU NU VEZI;
IUBIREA POATE FI FIERASTRĂUL CU ZIMŢI;
DAR POATE FI CATIFEAUA; LALEAUA ROŞIE;
UN TRANDAFIR ZEFIRUL LUI CUM ŞI TU SIMŢI.
UITE CA MÂINE CÂNTA-VOR COCOŞII;
SE FACE ZIUĂ; CÂTE SE POT ÎNTÂMPLA
DINTR-O STINGERE- A NOPŢII :
FLOARE ŞI PLOI; NINGERE,
ÎNGERE! DUMNEZEU CARE COMBINĂ NU POATE
SĂ NU NE ARUNCE ÎN VINĂ:
UMEZI DE SOARE CUPRINŞI
DE RĂCOARI… ALINĂTOAREA
RĂCOARE DE DUPĂ CLIPA DE-APOI…

Ion Murgeanu

 

 

 

 

 

 

Trandafirul…10489704_10152212396413994_7674025278354891468_n10462583_823412744343030_9138754950914406729_n

Trandafirul aşteaptă
zorii să înflorească
asudat ca o iubită
înflorită de sărutări…

Pe al norilor pat
lentoarea culorilor
pe dâra cocorilor
până la orizont…

Anotimpul se schimbă
trandafirul răpus
pe spalierii de sârmă

Primăvara memoriei
a ametit pe caniculă…
Primeste toamna ca pe-o ofrandă!

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

IISUS DIN RIO

Chipul lui Iisus din Rio, «fabricat în România»

0

POSTAT: 06 August 2011, Ora 23:30
Recent-anunţata intenţie a autorităţilor din Harghita de a construi cea mai mare statuie a Mântuitorului din Europa de Est readuce în atenţie contribuţia unui român la ridicarea faimosului “Iisus” care străjuieşte, din anul 1931, metropola braziliană Rio de Janeiro. Figura lui Hristos din celebra operă de artă din America de Sud a fost realizată după schiţele lui Gheorghe Leonida, un artist bine cotat în epocă.

Monumentul Mântuitorului, înalt de 39,6 metri și amplasat pe o stâncă aflată la 700 de metri deasupra metropolei, a fost inclus în anul 2007 printre cele “7 noi minuni ale lumii” / foto: Shutterstock

De 80 de ani, o uriaşă statuie a lui Iisus patronează protector marele oraş brazilian Rio de Janeiro, de pe înălţimile muntelui Corcovado, de fapt o impunătoare stâncă de peste 700 de metri înălţime. Devenită o adevărată emblemă a metropolei sud-americane, construcţia înaltă de 39,6 metri – dintre care 9,5 metri reprezintă piedestalul – şi cântărind 635 de tone a fost inaugurată la 12 octombrie 1931, fiind realizată după planurile sculptorului francez de origine poloneză Paul Landowski.

Lucrările au durat nouă ani

Lucrările au început în 1922 şi au durat 9 ani. Statuia a fost făcută din beton armat acoperit cu straturi de steatit – o rocă frumoasă ca aspect şi rezistentă la intemperii – adus tocmai din minele din Malmö, Suedia. Puţină lume ştie că figura Mântuitorului din cadrul uriaşei statui braziliene a fost realizată după desenele sculptorului român Gheorghe Leonida, un artist bine cotat în acea epocă, mai ales pentru calităţile de portretist. În 2007, statuia a fost aleasă printre cele “7 noi minuni ale lumii”.

Gheorghe Leonida s-a născut în 1892, într-o familie cu opt copii. A ales o carieră artistică, el înscriindu-se la Conservatorul de Arte Frumoase din Bucureşti, secţia de sculptură, completându- şi apoi studiile în Italia şi Franţa. A debutat în ţară, la Saloanele Oficiale ale artiştilor români, în 1915, apoi a obţinut premii la Saloanele de Artă din Roma şi Paris. Remarcat de Paul Landowski, a fost cooptat în echipa cu care acesta a realizat monumentalul “Iisus din Rio”. Întors în ţară, Leonida şi-a continuat activitatea până la moartea lui timpurie, absurdă, dar şi cu aer artistic. Nu împlinise încă 50 de ani, când, în primăvara anului 1942, a căzut de pe acoperişul propriei case, pe când încerca să culeagă flori de tei din copacii aflaţi în curte.
Fratele lui a înfiinţat Muzeul Tehnic, iar o soră a fost prima femeie inginer din Europa

Gheorghe Leonida a fost doar unul din ilustrele nume pe care familia lui le-a dat ţării, dar şi lumii. Unul dintre fraţii săi a fost marele inginer şi profesor universitar Dimitrie Leonida (1883-1965), creatorul Muzeului Tehnic din Bucureşti, care îi poartă şi numele. Iar una dintre surori, Eliza (1887-1973), a fost prima femeie inginer din Europa şi una dintre primele din lume. De altfel, strada Salcâmilor, pe care se afla casa familiei unde Gheorghe şi-a găsit sfârşitul, a fost rebotezată mai târziu după numele surorii sale, Eliza Leonida Zamfirescu, ea fiind căsătorită cu un frate de-al scriitorului Duiliu Zamfirescu.
În Harghita se va construi un monument asemănător, înalt de 22 de metri

În judeţul Harghita vom vedea înălţată, în curând, statuia intitulată “Inima lui Iisus”, care va avea o înălţime de 22 de metri şi va fi construită din fier galvanizat aşezat pe un cadru metalic. Construcţia, operă a artistului Zavaczky Walter din Odorheiu Secuiesc, va fi amplasată în vârful muntelui Gordon (946 de metri înălţime), la baza căruia se află satul Bisericani, aparţinând comunei harghitene Lupeni.

SUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro ş

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/gheorghe-leonida-iisus-din-rio-statuie-348923.html#ixzz374YDKU97

 

 

Chipul lui Iisus din Rio, «fabricat în România»

 

POSTAT: 06 August 2011, Ora 23:30

Recent-anunţata intenţie a autorităţilor din Harghita de a construi cea mai mare statuie a Mântuitorului din Europa de Est readuce în atenţie contribuţia unui român la ridicarea faimosului “Iisus” care străjuieşte, din anul 1931, metropola braziliană Rio de Janeiro. Figura lui Hristos din celebra operă de artă din America de Sud a fost realizată după schiţele lui Gheorghe Leonida, un artist bine cotat în epocă.

  • Monumentul Mântuitorului, înalt de 39,6 metri și amplasat pe o stâncă aflată la 700 de metri deasupra metropolei, a fost inclus în anul 2007 printre cele “7 noi minuni ale lumii” / foto: Shutterstock

De 80 de ani, o uriaşă statuie a lui Iisus patronează protector marele oraş brazilian Rio de Janeiro, de pe înălţimile muntelui Corcovado, de fapt o impunătoare stâncă de peste 700 de metri înălţime. Devenită o adevărată emblemă a metropolei sud-americane, construcţia înaltă de 39,6 metri – dintre care 9,5 metri reprezintă piedestalul – şi cântărind 635 de tone a fost inaugurată la 12 octombrie 1931, fiind realizată după planurile sculptorului francez de origine poloneză Paul Landowski.

Lucrările au durat nouă ani

Lucrările au început în 1922 şi au durat 9 ani. Statuia a fost făcută din beton armat acoperit cu straturi de steatit – o rocă frumoasă ca aspect şi rezistentă la intemperii – adus tocmai din minele din Malmö, Suedia. Puţină lume ştie că figura Mântuitorului din cadrul uriaşei statui braziliene a fost realizată după desenele sculptorului român Gheorghe Leonida, un artist bine cotat în acea epocă, mai ales pentru calităţile de portretist. În 2007, statuia a fost aleasă printre cele “7 noi minuni ale lumii”.

Gheorghe Leonida s-a născut în 1892, într-o familie cu opt copii. A ales o carieră artistică, el înscriindu-se la Conservatorul de Arte Frumoase din Bucureşti, secţia de sculptură, completându- şi apoi studiile în Italia şi Franţa. A debutat în ţară, la Saloanele Oficiale ale artiştilor români, în 1915, apoi a obţinut premii la Saloanele de Artă din Roma şi Paris. Remarcat de Paul Landowski, a fost cooptat în echipa cu care acesta a realizat monumentalul “Iisus din Rio”. Întors în ţară, Leonida şi-a continuat activitatea până la moartea lui timpurie, absurdă, dar şi cu aer artistic. Nu împlinise încă 50 de ani, când, în primăvara anului 1942, a căzut de pe acoperişul propriei case, pe când încerca să culeagă flori de tei din copacii aflaţi în curte.

Fratele lui a înfiinţat Muzeul Tehnic, iar o soră a fost prima femeie inginer din Europa

Gheorghe Leonida a fost doar unul din ilustrele nume pe care familia lui le-a dat ţării, dar şi lumii. Unul dintre fraţii săi a fost marele inginer şi profesor universitar Dimitrie Leonida (1883-1965), creatorul Muzeului Tehnic din Bucureşti, care îi poartă şi numele. Iar una dintre surori, Eliza (1887-1973), a fost prima femeie inginer din Europa şi una dintre primele din lume. De altfel, strada Salcâmilor, pe care se afla casa familiei unde Gheorghe şi-a găsit sfârşitul, a fost rebotezată mai târziu după numele surorii sale, Eliza Leonida Zamfirescu, ea fiind căsătorită cu un frate de-al scriitorului Duiliu Zamfirescu.

În Harghita se va construi un monument asemănător, înalt de 22 de metri

În judeţul Harghita vom vedea înălţată, în curând, statuia intitulată “Inima lui Iisus”, care va avea o înălţime de 22 de metri şi va fi construită din fier galvanizat aşezat pe un cadru metalic. Construcţia, operă a artistului Zavaczky Walter din Odorheiu Secuiesc, va fi amplasată în vârful muntelui Gordon (946 de metri înălţime), la baza căruia se află satul Bisericani, aparţinând comunei harghitene Lupeni.

SUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro ş

 

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

excelsior

 

 

 

 

Poezii de Ion Chichere

Viziunea din iulie

cu o foarfecă uriaşă
îngerul a tăiat
panglica curcubeului.

Poem din afara corpului

în locul degetelor am litere
în loc de miros un cuvînt
şi în piept o vocală
ca un iepure într-o chilie de sfînt

este atît de greu încît
trebuie să număr foarte rar
albinele dintre struguri şi soare
furnicile dintre pedeapsă şi har

este atîta răspundere încît
nu îndrăznesc să spun – trupul meu
luaţi şi mîncaţi dar ca păsările
din mîna lui Dumnezeu

veţi fi sătui şi tot vor rămîne
literare pentru cuvînt. puncte pentru
tăcere
şi-n mijlocul leului putrezit
fagurele de miere.

A fi sau a nu fi

a cui gură eşti tu sunetule
şi prin cîte urechi ai dormit
pînă la cuvîntul ureche?

şi tu limbă
în cîte guri ai dormit
pînă la cuvîntul somn?

tot ce înţeleg
este stricat de cuvinte
tot ce ştiu
este clătinat de simţire

aş putea fi perfect cînd visez
dar visul meu
repetă ceva mai vechi
decît omul

sînt şi nu sînt
ca şi gîndurile
care îmi colorează meningele

atît de puţin sînt
încît plutesc pe apa morţii
şi nu mă scufund

cine spune „eu”
pe jumătate e mort

Fumul de cînepă

sicriul lunecă şuierînd pe zăpadă
moartea mea nimeni nu poate s-o vadă

din vîrful muntelui pînă în îngheţata cascadă
sicriul meu lunecă şuierînd
pe alba zăpadă
dacă n-ar fi ochii
dacă n-ar fi ochii
păsărilor de pradă
dacă n-ar fi nasturii
pietrelor
dacă n-ar fi rujul
de pe scîndura albită
de rindea
dacă n-ar fi sticlele goale
ale stelelor
ah, dacă n-ar fi aceste mame
aş înnebuni

mort aş înnebuni de viaţă
şi beat de moarte aş cînta:
mai naşte-te o dată aşa cum eşti
mai naşte-te o dată aşa cum eşti
în unul singur ca să poţi muri
departe în văi ciocănitorile
îmi bat cuiele-n scînduri
sus în cer norul ia forma preotului
ca nişte uriaşe cădelniţe – hornurile
se clatină –

totul e ritm –
cu pantofii mei nou nouţi
bat tactul
în scîndura sicriului

nici nu se observă că sînt mort –

caii se opresc la răscruce
în ziua cu soare

plouă cu bani fără stemă
în pîlniile de alamă
ale fanfarei

muzicanţii se îneacă de aur
şi tac cu ochii holbaţi

aceasta este arta:
să rîzi în propriul tău sicriu
cu aceeaşi putere
cu care plîngeai în leagăn

nimeni nu poate să trăiască
decît viaţa pe care o merită

trag cu acelaşi arc
dar săgeata zboară altcum
iubesc cu aceeaşi putere
şi pierd întreit

sicriul alunecă atît de repede
încît cel mort a înviat
conţinutul punctului este atît de dens
încît a înghiţit fraza

văd unii cu litere
cum scriu pe spatele gol al femeii
văd alţii cu tocuri la brîu meditînd

şi unii şi ceilalţi sînt la fel de înalţi
cît propriul lor sicriu

întins pe spate
cu un deget în nas
îmi imaginez viaţa ca pe o lebădă
fiindcă n-am văzut niciodată o lebădă

visînd îmi imaginez că sînt treaz
în fumul de cînepă al copilăriei

atît de fin îmi închipui apa
că pana lebedei ar strica-o scriind
las totul să curgă aşa cum e

zăpada s-a topit
şi acum
sicriul este o luntre

Pe un mal

un fulger bîlbîindu-se sub apă
şi cozile aprinse ale peştilor
înnebuniţi de spaimă

şi mari bucăţi de stîncă
muiate în gura sunetului
ca nişte vocale
care nu mai pot forma
cuvîntul

deasupra mării clocotite
în cerul de pucioasă
păsărilor
li s-au lipit aripile
de corp

între crengile arse
ale copacilor
luna s-a înmuiat şi s-a alungit
ca un cuib de smoală

Dumnezeu va muta omul
de pe pămînt

Drumul damascului

la capătul întrebării
nu mai vreau să devin răspuns –

dincolo de materie
sufletul
şi-a călătorit trupul
între lux şi mizerie

între pămînt şi Lumină

răsucit ca o particulă fină
într-o ecuaţie
împărţit de semnul crucii
în cauză efect şi relaţie
sînt la capătul întrebării
pe drumul damascului

Doamne dă-mă înapoi altcuiva –
e ora şase
nu mă lăsa să mă pierd
ca un sînge de floare
pe o masă fără memorie

parcă sînt virgula
dintre două războaie
într-o carte de istorie

răspunsul meu nu-l pot întreba
cu toate apele mării
să fiu doar o rană
la marginea sării?

şterge feţele zarului
spală cuvintele de rime
„cerul înstelat deasupra mea
şi legea morală în mine”.

Repetiţie generală

inima mi s-a urcat în cap
şi n-a mai vrut să coboare
o mie de chei legate de zmeu
au sunat lucitoare

din o mie de note muzicale
îţi voi împleti o eşarfă
să poţi visa şi tu
cu gîtul

să simţi cum fluviile jugulare
îşi depun aurul spaimei
în cap
să fii risipită ca o urmă de copil
în muzica valului

moartea mea – eu sînt viaţa
spitalul în care vei naşte
spărgînd ferestrele

cărţile se deschid singure
ca nişte uşi
trîntind florile
de pe masă

trăiesc într-un vis
în care nu pot striga
deşi mort văd totul
dar nu pot vorbi

capul îmi trece prin masă
şi-mi adoarme ca un leu
la picioare

îmi depun sentimentele
– colorate straturi de parfum
pe rochiile tale aliniate

lumină îmi izvorăşte din ficat –
în sîngele meu este o repetiţie generală
şi tu costumată în hematie
dansezi
dansezi

cu venele tăiate
voi aplauda singur
într-o oglindă neagră

Ecou

femeia în seomnul pur al dimineţiiaruncă grăunţe
în curtea fără păsări. desenul arhanghelului se luptă
cu desenul balaurului peste patul ei alb.
deşi ecoul împuşcăturii s-a şters demult, larma cîinilor
nu o părăseşte uşor. şi sîngele bărbatului picură în streaşină
lent şi neîndurător.

 

POEMUL DE DUMINICĂ

Poezia mea/ de Ion Chichere


Poezia mea este o gimnastică a morţii,

O repetiţie zilnică a verbului „a fi”

Până când se şterg diferenţele

Dintre timpuri.

 

De fapt acesta e sensul:

Să stai tot timpul cu uşa deschisă.

 

Sora mea moartea

Bea cât bea

Din viaţa mea,

Apoi îmi adoarme, cuminte,

Pe umăr.

 

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu